Imaginea Parlamentului României din toţi anii în care ne-am putut exercita efectiv dreptul la alegeri libere a fost constant aceea a unei instituţii care nu funcţionează. Fie e prea gălăgioasă, fie se absentează, de multe ori nu e cvorum şi nu se poate vota, fie se moţăie, se citesc ziare, pe scurt, o instituţie în care nu se îndeplineşte mandatul pentru care alegătorii şi-au trimis acolo reprezentanţii.

De unde şi lipsa de încredere a cetăţenilor în cea mai importantă instituţie a unei democraţii, percepţie publică atestată de toate sondajele de opinie făcute de-a lungul timpului. Avem un proces de legiferare greoi, cu două Camere care fac acelaşi lucru, deosebindu-se doar prin categoriile de legi cu care sunt sesizate.
Nu pledez pentru un parlament unicameral, dar este evident că cele două camere trebuie să difere prin rolul pe care îl joacă, inclusiv prin modul de alegere a membrilor, reprezentativitatea acestora trebuind să fie dată de altceva în afară de numărul mai mare sau mai mic al alegătorilor. Aceste neajunsuri explică numărul mare de ordonanţe de urgenţă pe care l-am avut ca o constantă după intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991.
Şi situaţia nu s-a schimbat după modificările din 2003, când am ajuns în situaţia absurdă în care avem, pe de o parte, obligaţia unor consultări publice serioase pe proiecte de lege, iar pe de altă parte, posibilitatea ca acestea să fie adoptate tacit de prima Cameră sesizată, pentru că oricum contează votul celei de-a doua, care este Camera decizională.
Când auzi aceste reproşuri aproape zilnic, la televizor, la radio sau le citeşti în presa scrisă, când membri ai Parlamentului din tot spectrul politic, invitaţi la diferite talk-show-uri, se situează pe poziţii defensive, uneori cu o anume agresivitate, nu poţi să nu te întrebi ce merge anapoda în funcţionarea unei instituţii fără de care democraţia este de neconceput? Şi nu mă refer aici neapărat la încrederea mică a publicului în lumea politică, în general.
S-a dovedit recent că procentul de circa 14% încredere în politicieni caracterizează inclusiv democraţii consolidate. Pe mine mă interesează eficienţa instituţională - aş vrea ca la sfârşitul unei zile de lucru, la sfârşitul unei sesiuni parlamentare, să avem sentimentul că Parlamentul şi-a realizat mandatul încredinţat, chiar dacă nu suntem întotdeauna de acord cu opţiunile reflectate de unele legi.
De ce nu e perceput Parlamentul României ca o instituţie eficientă?
Nu poate fi vorba doar de persoane. O instituţie are nevoie de reguli care să o facă să funcţioneze, indiferent de persoanele care o compun. La toamnă vom avea alegeri uninominale.
S-a tot spus că asta va schimba faţa clasei politice, pentru că va responsabiliza direct pe cel ales în raport cu alegătorii săi. Această din urmă aserţiune e adevărată, dar personal am mari dubii că ceva se va schimba în activitatea Parlamentului. Pentru că, deşi e posibil să fie multe figuri noi, ele vor acţiona în aceeaşi paradigmă după care funcţionează şi azi Parlamentul.
De altfel, şi în 2004 Parlamentul s-a înnoit cu aproape 60% şi totuşi nu s-a schimbat mare lucru. Pentru că oamenii, inclusiv liderii, sunt obligaţi să urmeze regulile. În plus, alegerea uninominală va întări în rândul alegătorilor dintr-un colegiu ideea că alesul/aleşii săi trebuie să se ocupe cu precădere de problemele acelui colegiu, de la infrastructură la canalizare, de la servicii de educaţie şi sănătate la investiţii, când, de fapt, în Parlament se fac legi.
Iar dacă reprezentanţii vor dori să rezolve problemele punctuale ale alegătorilor din colegiile lor, asta va presupune tocmai să bată drumurile către autorităţile executive, de la centru şi din teritoriu, ceea ce va presupune tocmai absenţa din Parlament! Şi iată cum ajungem într-un cerc vicios din care, în aparenţă, nu putem ieşi.

Tocmai de aceea cred că trebuie să schimbăm câte ceva în regulile de funcţionare a instituţiei. Pentru ca reprezentanţii să fie în egală măsură şi responsabili, şi eficienţi, iar grupurile politice (partidele) să aibă o mai mare vizibilitate, comisiile de specialitate - la fel, sperând ca, în felul acesta, încetul cu încetul, percepţia publicului cu privire la Parlament se va îmbunătăţi. (va urma)