Nu poate spune nimeni că actualul primar al Oradiei a dormit pe el în cele două mandate. Oraşul s-a schimbat mult în bine, are o faţă europeană şi poate fi uşor confundat, la o scară mai mică, cu cele din Occident. Şi, totuşi, există un domeniu în care municipiul a stagnat sau, şi mai rău, a făcut paşi importanţi înapoi.

În urmă cu ceva timp, un prieten îmi spunea că, în afara vieţii de noapte din Oradea, turiştii nu prea au de ce să ne viziteze oraşul. Că de ani buni în Oradea nu a mai venit o trupă de muzică importantă. Şi asta în contextul în care Primăria se laudă mereu cu disciplina fiscală a orădenilor şi cu prezenţa în "Fitch Ratings" "Să fie Ilie Bolojan duşmanul culturii?", se întreba retoric amicul meu, punctând şi formaţia tehnică a edilului, dar şi doctrina liberală, bazată pe eficienţă economică. Nici doctrina socială, explicată plastic şi sumar, ca daruri pentru cei care întind mâna, nu este una cu care să fie multă lume de acord, dar, parcă, nici aşa!

Cert este că la o privire mai atentă, edilului i se poate reproşa că Primăria a fost condusă ca în vreme de război, cu investiţii masive, nu în armată, ci în infrastructură, şi cu investiţii minime în tot ceea ce presupune cultura. Casa de Cultură a Municipiului a fost desfiinţată, deşi fostul director a urmărit linia eficientizării trasată de edil şi a reuşit, într-o anumită măsură, să facă lucruri interesante cu bani puţini. Asta nu a însemnat că Toamna Orădeană a fost un succes, atâta timp cât concertele din spaţiul public au gemut de "connectări" şi muzică populară.

Aproape toate proiectele culturale ale municipiului sunt axate undeva, în viitor. Ilie Bolojan spunea într-o conferinţă că nu poţi chema turişti să viziteze clădiri cu faţade în paragină sau o Cetate care stă să cadă. Repararea faţadelor bate însă pasul pe loc, iar Cetatea se tot renovează.

Din aceeaşi categorie face parte şi telenovela mutării Muzeului Ţării Crişurilor în Cetate, specialiştii văzând în acest demers o „ucidere din culpă" a unui obiectiv care ar putea da Oradiei o identitate aparte. Primarul trebuie să înţeleagă că în orice oraş normal există obiective culturale care trebuie finanţate din banii obţinuţi de la ceilalţi actori locali care produc mai mult. O politică bună a instituţiilor culturale poate reduce cheltuielile, dar nu le poate face, aproape niciodată, profitabile. Judecând doar pe schema eficientizării, toate ar trebui închise.

Fundaţiile ecologice au găsit în primar mai degrabă un inamic decât un partener. E drept că unele nu sunt serioase, dar asta nu înseamnă că trebuie lăsate toate pe dinafară. Ecotopul, spre exemplu, a rămas de curând fără sediu, deşi a avut şi are în desfăşurare proiecte importante, iar municipalităţii nu pare că îi pasă.

Rock Filarmonica Oradea a reuşit să pună pe muzică, printr-un proiect ingenios, sonetele lui Shakespeare. Florian Chelu spunea însă luna trecută că nu a fost ajutat aproape deloc de Primărie şi că lansările şi concertele au fost organizate cu bani adunaţi de la particulari. Asta în condiţiile în care creaţiile lor se cântă la Bucureşti la diferite ambasade sau la evenimente de înaltă ţinută.

Galeria Euro Foto Art, cu 23 de expoziţii pe an, devenită un fel de Mecca pentru fotografii din toată lumea, care aleg să facă vernisaje la Oradea şi nu la Bucureşti, Cluj sau Timişoara, sunt şi ele ignorate complet de municipalitate.

În afară de Filarmonica de Stat, finanţată de CJ Bihor, toate proiectele culturale care implică muzică simfonică sunt lăsate de izbelişte. Artistul Turzo Zoltan sau Olah Gabriela organizează concerte de cameră prin biserici, fără a fi sprijiniţi de municipalitate.

Caricaturiştii Ovi Pascu sau Viorel Chiricuţă merg cu jalba-n proţap pe la sponsori pentru a publica un almanah care va aduna munca lor de câteva decenii. Nici pentru ei nu sunt bani.

Nimeni nu spune că aceste lucruri sunt mai importante decât asfaltările, renovările sau contractarea de firme în Parcul Industrial, dar nu sunt nici pe departe atât de costisitoare. Pentru a avea un concert serios de Revelion sau a aduce nişte trupe internaţionale, de calibru, la Toamna Orădeană, pentru a ajuta aceste Fundaţii sau a sprijini oamenii de cultură care se implică în proiecte pentru comunitate nu ar fi nevoie de eforturi bugetare mari. Ar trebui doar o viziune lărgită a edilului. Reforma unei comunităţi nu ţine doar de străzi noi, de parcări moderne şi coridoare verzi. Ea ţine şi de înflorirea artelor, a literaturii sau a muzicii. Ţine şi de cultura cetăţeanului pentru ca el să simtă că taxele şi impozite pe care le dă îi conferă o anumită identitate, una prin care concurează cu alte culturi la nivel naţional sau internaţional.