De câtva timp încoace, PSD-ul a trecut printr-o frământare gestantă chinuitoare, reuşind, în cele din urmă, cu mari dureri, să-l propună pe cel care va fi candidatul la Primăria Bucureştiului. La-nceput a fost Oprescu, un etern candidat la Primăria Capitalei, genul care pierde frumos, ca Brazilia pe vremuri, multe ocazii de poartă şi-n rest doar o figură frumoasă.

Mai apoi a ieşit din nămolul cald şi Vanghelie, care vânează de mult să sară pârleazul Sectorului 5, pe care, dacă-l va mai conduce mult, s-ar putea să-l declare republică autonomă, doar, doar îl va îndupleca şi pe Ion Iliescu să-l treacă de la începători la avansaţi. A urmat un impas creat de rivalitatea dintre cei doi: Vanghelie şi Oprescu, ca mai apoi să fie pomenit cu jumătate de gură Mitrea, iar finalul de gong să fie dat de vestea apoteotică a numirii lui Cristian Diaconescu drept candidat al PSD la Primăria Capitalei.
"Lansarea la apă" a lui Diaconescu seamănă mai degrabă cu o îmbrâncire de la marginea bazinului din partea celor mari, care vor să arate tuturor că ăsta micu' nu ştie să înoate şi că se va îneca politic. Prestaţia lui Cristian Diaconescu, altfel, un posibil foarte bun politician într-o ţară occidentală, va fi din start una minimală în raport cu ce se dă şi ce se cere, pentru o campanie electorală la primăria de pe Dâmboviţa. Mai mult ca sigur nu va fi la fel de penibilă precum cea a lui Geoană, dar ca rezultat are toate şansele să fie o catastrofă pentru partid. Ales la sacrificiu şi la compromis, între varianta Vanghelie, care deranja tabăra Iliescu-Năstase, şi varianta Oprescu, care-i supăra pe cei din tabăra Geoană, Diaconescu împacă şi capra, şi varza, chiar cu preţul unui fiasco electoral. De aici reiese clar că pentru un partid mamut ca PSD-ul lupta intestină rămâne, deocamdată, mai importantă decât competiţia cu celelalte partide. Cei din PSD sunt condamnaţi, deocamdată, la o nesfârşită luptă internă, ce lasă mult aşteptat momentul creării unei echipe de atac, care să poată juca şi-n deplasare. Actualul PSD este închis într-un cantonament al uzurii proprii. Viitorul nu pare promiţător din acest punct de vedere, singura soluţie fiind tăierea unuia dintre cele două capete. Această bicefalie politică va slei partidul de puteri, iar cum bătălia este departe de a fi uşor de tranşat, deoarece niciuna dintre cele două forţe nu pare să o poată înghiţi pe cealaltă, o posibilă soluţie de proiect politic pe viitor ar fi scindarea în două a acestui balaur cu două capete, deocamdată, deoarece cine ştie pe viitor câţi pui se vor mai naşte.

Ca totul să fie minunat până la capăt, Adrian Copilul Minune a fost desemnat să candideze pentru funcţia de consilier local al comunei Ştefăneşti, judeţul Ilfov, aşa că putem spune că speranţa într-o minune n-a murit de tot pentru PSD. Dacă tizul său, Adrian Năstase, a făcut partidul de minune, de ce nu s-ar ilustra şi micul manelist, care ar putea simboliza speranţa într-o minune a PSD-ului, care, este adevărat, e tot atât de mare precum liliputanul cântăreţ.