În loc de moto: "Tragedia unui popor începe atunci când conducătorii săi sunt mai proşti decât oamenii medii din popor."

Titlul reflectă un banc tâmpit, care exprimă modul de gândire din societăţile bolnave, care funcţionează după principiul "Astea vrea muşchii mei!" Te uiţi la televizor şi rămâi siderat. Cei la care ar trebui să te uiţi cu respect, conducătorii ţării, parcă ar fi filmaţi ieşind din grajduri unde s-au sfătuit cu dobitoacele.

Sunt de râsul cancelariilor lumii, iar poporul român ajunge umilit de apariţia la televizor a propriilor aleşi. Meschinăria a atins cote patologice. Acum când se redesenează harta Europei de Răsărit, poate pentru secole, muşuroiul parlamentar şi cuştile numite palate latră unii la alţii şi îşi toarnă reciproc lături în cap. Sunt absolut incapabili de a înţelege clipa istorică, interesul vital al acestui popor faţă de ce se întâmplă în răsărit. Sunt atât de pe dinafara problemei încât nici nu îi bagă nimeni în seamă. Ar fi trebuit să fie ţara care să aibă planuri puse la punct pentru orice variantă ar putea-o lua evoluţia lucrurilor. Acest lucru este impus de interesele vitale ale românităţii. În loc de competenţă şi seriozitate în clipe de răscruce istorică asistăm la circ, la spectacole mediatice de cea mai proastă calitate. În acest context vine pe ecran o parlamentară care se zbate să scoată o lege în care prin banii de care ne împrumutăm ca să plătim pensiile, împovărăm generaţiile viitoare, ea vrea să cheltuim bani pe câini maidanezi care să le ţină companie persoanelor cu dizabilităţi. Pentru Dumnezeu! Tu stai în ploaie, pentru că nu ai casă, şi pretinzi umbrelă cu mâner de aur! Ce minte pot avea aceşti oameni? Dar, apropo de bani. Ei se risipesc într-un mod uluitor şi necontrolat de nimeni pe organisme, comisii şi departamente guvernamentale nenecesare. Doar cu acei bani risipiţi an de an se puteau ajuta sute de iniţiative agricole care ar fi schimbat balanţa de plăţi a ţării. Dacă s-ar lua fiecare minister să se vadă ce procente cheltuie nenecesar şi absolut ineficient ar trebui închişi mulţi, dacă nu toţi miniştrii. Sau cu stupoare asişti când cea ce a realizat directorul Costică, folosind "bani dubli" (una mie, una ţie), este demolat de proaspătul director Florică, pentru că, nu-i aşa, "el le vede altfel", adică "de unde una mie?" Dacă s-ar calcula toţi banii cheltuiţi pe tot felul de "calificări", "europenizări în gândire", alte demagogii, doar pentru a băga banii în buzunarul a tot felul de gargaragii clienţi politici, am asista uimiţi la adunarea unei sume care ar fi putut crea mii şi mii de locuri de muncă. Nici un partid nu realizează că singurul lucru care realmente contează în politica internă românească este crearea de locuri de muncă şi promovarea proprietăţilor româneşti pe orice cale, altfel vom ajunge kurzii Europei. Dacă nici după 24 de ani nu se înţelege că toate "indicaţiili" toate "cerinţili" nu vizează bunăstarea românilor, ci că este o tehnică prin care ne iau tot ce-i sub pământ, rodnicia pământului, aerul pe care îl respirăm şi mâna de lucru gata calificată, după ce ne-au distrus economia cu ajutorul sculelor politice, atunci e greu să mai aşteptăm ceva. Dar cine? Politicienii? Parlamentarii? Aţi văzut-o pe parlamentara căreia i se fâsâie de oameni şi moare de dragul gudelor. L-aţi văzut pe parlamentarul de Buzău şofer de meserie, care cere bani de propagandă. Există în acest Parlament oameni a căror competenţă profesională anterioară s-a ridicat la halatul albastru cu o şurubelniţă ruginită în buzunar sau la conducerea tractorului. Personal  am recunoscut de-a lungul anilor personaje care, fiind bolnave psihic, fuseseră expertizate psihiatrico-juridic pentru infracţiuni. Tot respectul pentru orice fel de activitate umană. Orice fel de muncă îl cinsteşte pe om, dar vorba lui Rivarel: „Oamenii ca şi vorbele au valoare doar dacă sunt la locul lor."  În Parlament este nevoie de oameni care să abordeze fundamentele societăţii, de oameni capabili să gândească creativ, de oameni de concepţie şi nu de oameni de execuţie. Dar, pentru aceasta, populaţia ar trebui să pretindă candidaţilor, oricărui Gogomiţă, nu să bălmăjească ce fapte eroice are el de gând să fâsâie, ci să îşi expună performanţele profesionale anterioare, ce şcoală, unde şi la ce vârstă a terminat, ce a realizat în profesia sa. Ar fi necesar inclusiv măsurarea IQ-ului, examen personologic prin examen psihologic şi examen psihiatric. Nu ne vom putea ridica din nevoi dacă nu se vor introduce nişte criterii valorice reale în promovarea candidaţilor la diverse nivele sociale de decizie. Orice guvern, dacă vrea să fie cinstit cu poporul său, face anual o dare de seamă amănunţită a cheltuirii fiecărui leuţ şi pe global, şi pe ministere, şi pe instutuţii. Altfel, ce ascundeţi?