În primăvara aceasta certitudinile românilor au sărit din lac în puţ. Lumea este derutată şi pe bună dreptate, dincolo de opţiunile politice ale oamenilor. Majoritatea oamenilor, deşi conştientizau că guvernele Boc şi Ungureanu salvau România de la o evoluţie de tip grecesc, erau vexaţi de atingerea nivelului de trai şi doreau schimbarea. Schimbarea s-a produs, dar pentru toţi oamenii de bună credinţă într-un mod ruşinos, prin trădări şi prostituări ale unor politicieni. Gura lumii care zice că acei reprezentanţi ai minorităţilor care au votat schimbarea au fost cumpăraţi ca Iuda,  nu poate fi demonstrată, nici negată, dar pare până la un punct credibilă. Cine i-a plătit? Păi cei foarte bogaţi, cu bani furaţi, care aveau procese pe care nu le puteau rezolva altfel, zice aceeaşi spartă gură a lumii. Deci schimbarea ar fi de două ori ruşinoasă. Ponta ne-a promis un guvern competent, nepătat, cinstit. Doi s-au dovedit, până acum, pătaţi ca dalmaţienii. Cu restul aşteptăm. Deci am fost minţiţi? Ni s-a promis imediat revenirea la salariul dinaintea crizei. Stop! "Nu se poate decât 8% din iunie"! E vreo diferenţă faţă de ceilalţi? Da. Schimbarea, adică instabilitatea, a dus la deprecierea leului, continuată şi accentuată de criza financiară europeană, cea ce va anula definitiv beneficiul celor 8% recuperat. Poate vom pierde mai mult. Un atac la preşedinţie, cu eventuala debarcare a lui Băsescu (care ar  merita-o!) va însemna un semnal de gravă instabilitate politică, un atac la adresa monedei naţionale şi aşa foarte slabă, cu, în final, înjumătăţirea puterii de cumpărare a populaţiei. Decât şi mai săraci mai bine cu un marinar în tangaj. Cât despre schimbare în sine, în funcţie de structura fiecăruia, avem două modele de clasare a experienţei. Prima, cea a pesimiştilor, afirmă că "Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor". Este experienţa unui popor timp de o jumătate de mileniu. Din păcate, istoria o confirmă. Să rememorăm istoria! Al doilea model, cel raţional, nu spune că fără schimbare nu există progres. Orice stagnare este o pierdere, în faţa celor care trec pe lângă noi. Dar, cât de puţini trec! Aşadar, schimbarea este normalitatea, dar ea însăşi trebuie să fie normală, la timpul ei şi după criterii care să ţină seama de necesităţile publice, dar nu de interesele unor persoane, cum este sluga lui Voiculescu de la agricultură. Apropo! Pentru toată lumea funcţionează principiul conflictelor de interese! Pentru ei nu există acest principiu? Aşa cum judecătorii îşi dau ei înşişi salarii şi pensii din buzunarele populaţiei? Oricât de ordinar demagogică ar fi societatea aceasta, de ce nu există principii şi legi egale pentru toată lumea? Trăim noi într-o democraţie a minciunii? Cine sunt păstorii minciunii? Dar să vedem şi lucrurile bune. Trebuie să fim încântaţi de maturizarea presei. A dat de pământ cu doi impostori. I-a impus premierului o atitudine corectă, indiferent ce gândea şi ce dorea. Presa a reacţionat în spijinul adevărului şi democraţiei. Sperăm să evolueze în direcţia aceasta. Avem un premier tânăr. Este necesară întinerirea clasei politice, de fapt, prezenţa tuturor vârstelor cu experienţă şi a celor în curs de formare (peste 35 de ani). Se dovedeşte a fi un bun politician, adică avem şansa ca pentru partidul de stânga să avem un lider de nădejde. Aceasta cu două condiţii: Să fie în stare să se debaraseze de excrocii care se prind de guvernare ca să-şi rezolve problemele personale, de obicei în dauna interesului public. În al doilea rând, să conştientizeze continuu că puterea este o boală. Dar mulţi chemaţi, puţin aleşi! Vom vedea. PDL-ul  are nevoie de un lider  credibil. După alegeri va trebui să găsească un asemenea lider. Boc s-a uzat. Băsescu la fel. Este o mare slăbiciune pentru PDL. Despre PNL nu putem vorbi astăzi ca despre un partid de dreapta. De fapt, un partid liberal cu o doctrină socialistă prin empatie şi asociere este o struţo-cămilă. Deocamdată, PNL-ul este fără busolă şi fără cârmaci. PNL-ul este cel mai suferind dintre partide. Trebuie să-şi găsească un lider autentic şi o doctrină clară. Partidul lui Diaconescu, un personaj dubios, antrenează tot ce este mai de slabă calitate, din punct de vedere moral, al inteligenţei şi al educaţiei. Orice procent câştigat de acest partid va fi un glonţ în ceafa ţării. Oricum, oricine ar veni azi sau în viitor la guvernare are imensa responsabilitate de a conduce ţara prin furtuna crizei, ancorând-o în port fără să vândă prin împrumuturi viitorul generaţiilor care vin din urmă.