Prin Tratatul de la Trianon, României i s-a făcut dreptate, prin retrocedarea unui teritoriu străvechi, leagăn al strămoşilor noştri daci, care a aparţinut acestora din vremuri imemorabile.

Extremiştii maghiari nu pot uita „Trianonul", acea zi de 4 iulie 1920, care a însemnat „certificatul de deces al Imperiului Austro-Ungar" şi a artificialei „Ungarii Mari" - un conglomerat de teritorii populat de naţiuni diferite, în care ungurii erau minoritari. Mai ştim că ultraextremiştii unguri susţin o cauză de mult pierdută, aceea a reînvierii acelei „Ungarii Mari", prevalându-se de un aşa-zis „drept istoric" - de fapt un fals istoric - asupra Transilvaniei şi a altor teritorii din Slovacia, Serbia, Slovenia, Cehia şi Croaţia. Dar ştiu şi ungurii că la baza deciziei de la Trianon a stat principiul „naţionalităţii", adică al ponderii fiecărei etnii în teritoriile respective. „Justiţia" de la Trianon este considerată de unguri o „injustiţie", pentru că li s-a ciuntit dintr-un teritoriu care, oricum, nu era al lor. Extremiştii unguri ignoră faptul că, dacă s-ar fi respectat cu rigoare principiul „etnicităţii" invocat chiar de către guvernul ungar cu ocazia Tratatului încheiat între România şi Puterile Aliate în 1916 (principiu decretat de preşedintele SUA, Willson şi acceptat de delegaţia maghiară), Ungariei nu i s-ar fi cuvenit ceea ce a primit la Trianon, frontiera stabilită atunci fiind situată mai la Est de adevărata „frontieră a etnicităţii" lăsând Ungariei enclave cu mase compact româneşti, astfel că, dacă în 1920 „s-a comis o nedreptate", nu ungurii trebuie să se plângă de ea, ci românii. Pentru a nu produce tulburări, România a acceptat situaţia creată prin Tratatul de la Trianon, care, de fapt, reducea Ungaria în limitele etnografice fireşti. Din păcate, după Trianon ungurii au defăşurat o acţiune revizionistă extrem de violentă, sloganul lor fiind: „Reaminteşte şi nu uita Trianonul! Nem! Nem! Şohan!". Acţiunile lor revizioniste s-au concretizat în odiosul Diktat de la Viena din 30 august 1940 şi consecinţele tragice pentru populaţia românească. Spaţiul nu ne permite să aprofundăm şi să tratăm în extenso toate atrocităţile săvârşite de ocupanţii de pe teritoriul Transilvaniei, şovinismul şi ura eviscerală, patologică faţă de elementul românesc - sunt cunoscute de toată lumea. Nu vom insista nici asupra îngrădirii la maximum a dreptului românilor la învăţământ în limba maternă (prin desfiinţarea şi interzicerea predării în limba română în cele câteva şcoli care au supravieţuit), a dreptului de a practica religia ortodoxă (prin distragerea sau schimbarea destinaţiei bisericilor ortodoxe), a dreptului de a ocupa funcţii în administraţie etc. Dacă s-ar face însă o paralelă între comportamentul ungurilor faţă de români în timpul ocupaţiei maghiare şi a comportamentului românilor faţă de unguri, după recucerirea Transilvaniei, diferenţa ar fi ca de la cer la pământ, iar în ceea ce priveşte drepturile acordate atunci şi astăzi, situaţia nu suportă nicio comparaţie. Mai facem precizarea că tot regimul fascist unguresc se face vinovat şi de aplicarea soluţiei finale în Transilvania, sute de mii de evrei fiind deportaţi în lagărele morţii.  Trecutul să fie învăţătură de minte pentru ultraextremiştii unguri ai zilelor noastre, să înceteze vânătoarea de „cai verzi pe pereţi" şi să-şi scoată din cap himera Ungariei Mari, această fantezie irealizabilă. Cerem concetăţenilor noştri de etnie maghiară să nu se lase manipulaţi de nişte „capete înfierbântate" al căror scop nu este decât acela de a se menţine în nişte fotolii confortabile, pretinzând că apără interesele maghiarilor prin separatism şi izolare faţă de români, pretinzând fără niciun temei nişte supra-drepturi. Este regretabil că se încearcă crearea unor sentimentalisme ieftine prin amestecarea Bisericii Greco-Catolice în această campanie murdară. Politicienii maghiari ar trebui să-şi amintească ce-au făcut înaintaşii lor cu Biserica Ortodoxă, în toţi anii de tristă amintire ai crudei ocupaţii maghiare! Niciodată românii nu au avut mai multe sau mai mari drepturi decât concetăţenii lor unguri. În timpul „dictaturii ceauşiste", ungurii ocupau funcţii înalte în partid, în stat (administraţia centrală şi locală) la fel ca şi astăzi. Încetaţi să mai fiţi ipocriţi şi recunoaşteţi adevărul!