În iulie, au fost 275. În august, 376. Adică mai mult de 12 pe zi, în medie. Presa ne-a informat că 92% din ele au fost finanţate din banii autorităţilor locale, adică din bani publici. Este vorba despre serbări populare, festivaluri, târguri, nedeie şi cum s-or mai fi numind. În acest timp, criza economică îşi înfige tot mai adânc colţii în planul social.

 

Bugetarii sunt cei mai loviţi: există riscul ca o zecime din cei aproape un milion şi jumătate de angajaţi din sectorul public să fie disponibilizaţi, pensiile şi salariile bugetarilor să fie îngheţate în anul care urmează, iar angajaţii la stat vor fi, probabil, trimişi în concediu fără plată în această toamnă. Din toamna anului trecut, peste 200.000 de angajaţi din sectorul privat au fost deja concediaţi. Unele estimări vorbesc despre circa 8 milioane de persoane (pensionari, disponibilizaţi şi familiile acestora) afectate sau pe punctul de a fi lovite grav de efectele sociale ale crizei.

Orice retrospectivă a verii ce se încheie nu poate omite chermezele populare şi oamenii ce vor rămâne pe drumuri.

Nu sunt, desigur, subiecte deloc de neglijat scandalurile din mediul universitar, reforma educaţiei şi încercările de exploatare electorală a acestei teme vitale, circul din jurul audierii unui ministru de către o comisie parlamentară, înregistrările ilegale ale convorbirilor dintre unii membri ai acestei comisii sau implicarea unui membru al familiei şefului statului în noi afaceri dubioase. Se vorbeşte despre ele în neştire, sunt întoarse pe toate părţile, apoi, ca un corolar, se ajunge la sondaje, pentru a vedea cum influenţează aceste scandaluri poziţionarea prezidenţiabililor, amintindu-ni-se că am intrat în ultima sută de zile dinaintea alegerilor pentru prima poziţie în stat. Nici măcar faptul că România este vicecampioană europeană la evaziune fiscală nu mai e atât de relevant acum, mai ales că prima poziţie e ocupată de italieni, în vreme ce bulgarii ne râd satisfăcuţi în ceafă, de pe a treia treaptă a acestui îngrijorător podium.

Dar, dincolo de toate acestea, de mult timp încoace n-a mai fost cuţitul atât de aproape de os şi, printr-un contrast dezolant, veselia atât de mare. Din păcate, nici măcar cu resemnarea demnă a orchestrei de pe Titanic nu seamănă această avalanşă de bâlciuri, ci aduce mai degrabă a inconştienţă ce lasă loc unui inevitabil cu urmări dezastruoase. Cred că ar fi fost un gest de responsabilitate şi de decenţă generală dacă s-ar fi renunţat la aceste serbări costisitoare. Dimpotrivă, în acest an au fost mai multe ca niciodată. Iar frenezia cu care au fost primite spune multe despre societatea românească în întregul ei, căci ar fi nedrept de facil ca vina să cadă doar pe umerii politicienilor.

De la 1 septembrie, ni s-au promis 32 de măsuri anticriză. Nu intru în substanţa lor acum, dar nu pot să uit că acest set a fost propus de la începutul lunii iulie de către PSD şi a fost nevoie de o lună şi jumătate până când PD-L şi-a dat acceptul pentru adoptarea lor.

Se anunţă o toamnă electorală fierbinte, pentru care această vară a fost doar încălzirea. Poate acum, în ultimul ceas, ne vom aminti, totuşi, că e nevoie de acţiuni ferme şi urgente pentru ca această criză să nu se adâncească şi să nu afecteze tot mai mulţi oameni.

Altfel, la iarnă, odată cu instalarea preşedintelui, indiferent cine va fi el, vom putea murmura, cu adevărat resemnaţi precum orchestra de pe Titanic, "mai aproape, Doamne, de Tine"...