Dealul Viilor, aşa cum îl cunosc beiuşenii şi locuitorii satelor din vecinătate, Tărcaia şi Finiş, s-a transformat, în perioada post-decembristă, într-o veritabilă zonă de refugiu pentru cei care şi-au permis să-şi cumpere acolo un petec de teren, pe care să ridice apoi câte o vilă, mai mare sau mai mică, după disponibilitatea fiecăruia. Şi uite-aşa, în câţiva ani, celor 12 case ale băştinaşilor din Dealul Viilor li s-au adăugat vreo 70 de case de vacanţă, interesul pentru zonă crescând simţitor. Un singur neajuns stârneşte nemulţumiri în "paradis": drumul de acces! Acesta, după cum declară Ion Popa, fost primar şi fost consilier local beiuşean, este trecut în nomenclatorul străzilor municipiului cu numele de "Viile de peste Criş". Drumul de acces este într-o stare deplorabilă, nimeni neîngrijindu-se de el, pentru că Dealul Viilor, spre care duce o "stradă" din Beiuş - vorba vine!, aparţine comunei Tărcaia! Acum, cu ploile din ultima vreme, drumul a devenit impracticabil, puţinul pietriş adus de unul şi de altul fiind măturat de şuvoaiele care au transformat această cale de acces într-o albie de torent. Dacă aceia care au pe Dealul Viilor case de vacanţă mai pot aştepta până se face vreme bună pentru a le vizita, familiile care locuiesc în cătunul din vârf de deal riscă să rămână izolate mai multă vreme sau să se aprovizioneze doar parcurgând pe jos cei câţiva kilometri de nămol! De aceea, familiile în cauză au întocmit un proces verbal de constatare a pagubelor produse de ploile din ultimele zile, solicitând efectuarea unor lucrări de refacere a drumului. Pentru o mai bună înţelegere a gravităţii situaţiei, trebuie menţionat că documentul a fost semnat atât de Primăria Beiuş, cât şi de cea din Tărcaia. Mai rămâne să constate pagubele şi Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă! Şi să vină banii!