Discutam zilele trecute cu un bun amic despre trecutul, prezentul şi viitorul eşicherului politic românesc. Orice scurtă inventariere permite evidenţierea unor evoluţii stranii la nivel de formaţiuni şi personalităţi marcante în materie. Începând cu 1990, "multe şi mari minunăţii" (vorba lui Ion Creangă) au avut loc în politica românească. După ce au intrat în scenă «emanaţii» (cel mai celebru personaj născut în Olteniţa prezenta FSN-ul ca fiind o emanaţie a Revoluţiei), o puzderie de partide aveau să se nască în România, năucindu-i pe cei chemaţi să aleagă, marea majoritate, respectiv cei născuţi după deceniul al IV-lea din secolul trecut, fiind pentru prima dată puşi să opteze între mai multe platforme politice.

Începând cu ultima săptămână a anului 1989, în România s-au tot născut, s-au divizat sau au fuzionat partide politice... plus UDMR, care, deşi n-a funcţionat niciodată ca partid politic, a fost mereu la putere, căci - vorba ceea - aşa au vrut muşchii (citeşte «banii») lui Soros - cel născut în Budapesta la 12.08.1930 şi botezat la naştere György Schwartz - şi multitudinea de ONG-uri ce formează pseudo-societatea civilă («grupuscule elitiste» - cum le zicea Titanul din Olteniţa) conduse de personalităţi şcolite prin programele «Fundaţiei pentru o Societate Deschisă». Aceşti «actori civici», care au reuşit cu brio de atâtea ori să-i determine pe cetăţenii români să voteze împotriva propriului interes, sunt preocupaţi în ultima vreme de reorganizarea eşichierului politic românesc după modelul din SUA, Anglia sau Israel (câte două partide puternice: Republican şi Democrat în SUA, Laburist şi Conservator în Anglia, Partidul Muncii si Likud în Israel - care ajung la putere alternativ, mai puţin ca urmare a dorinţei exprese a electoratului, cât mai ales urmare a unui complex de interese economico-politico-militare), urmărind şi în România crearea a două partide, unul de dreapta, format, în principal, din PD, alături de care să vină PLD, PNG, şi PNŢCD, şi unul de stânga, cu PSD în prim-plan şi căruia să i se mai alăture formaţiuni mai mici cu aceeasi orientare).
Până aici însă au fost multe evenimente stranii, care au scos din prima linie protagonişti ai scenei politice româneşti. Ne aducem aminte de PUNR (cel original, care a dat 4 parlamentari de Bihor în legislatura 1996-2000 şi 4 miniştri în Guvernul Văcăroiu, nu formaţiunea creată artificial de către hrebenciuci în urmă cu câţiva ani pentru a diviza şi deruta electoratul naţionalist). La Convenţia Naţională din 22.03.1997 un grup de "reformatori", condus de actualul deputat PD Valeriu Tabără, l-a înlăturat pe Gheorghe Funar de la conducerea PUNR (la 04.11.1997 urmau să-l excludă din partid). A apărut un domn (zis "Şarpele cu Ochelari", despre care se tot scria că a fost la un moment dat - pe bune - conducător de atelaj agricol) care a cârmuit PUNR şi PDAR să... eşueze în PD. În iunie 2001, în prezenţa actualului şef al Statului, cu votul a patru bihoreni (doi actuali consilieri municipali, unul judeţean şi un "om al Domnului") falnicul PUNR era absorbit de PD.
PSDR a fost continuatorul formaţiunii social democrate cu acelaşi nume înfiinţate în 1893, despre care învăţasem la şcoală (complet fals) că a stat la baza creării în 1921 a PCR. Prin relaţiile personale ale liderului său (Sergiu Cunescu), acesta a reuşit să afilieze la Internaţionala Socialistă şi PD - cu care făcuse alianţa USD, care a guvernat alături de CDR, PNL şi UDMR între 1996-2000 şi PSD - fiind absorbit de PDSR-ul lui Năstase la vremea când părea că ne îndreptăm spre o nouă epocă de... partid unic. Atunci "absorbantul" i-a preluat denumirea, dar n-a preluat din siglă şi litera "R", căci probabil partidul nu se voia să fie al tuturor românilor doritori de social-democraţie, ci doar al celor care se doreau baroni. Din PDSR s-a desprins în 1997 ApR - formaţiune care a sărit repede în prima linie a vieţii publice, dar care, în urma scandalului cu finanţatorul Adrian Costea şi "Eterna şi Fascinanta Românie" a căzut repede... sub pragul electoral. Aceeaşi evoluţie credem că o va avea şi "partidul" cumpărat de Becali de la Lis şi cumetrit de starostele (Doamne iartă-mă, era să zic Patriarh!) combinaţiilor în politica românească, acum când "omul providenţial al naţiei" bate în neştire balta cu băţul şi chiar înjură din când în când de mamă în direct pe sticla televizorului, unde-i place atât de mult să se oglindească în toată "splendoarea" lui.
PNŢCD... mai dă din picioare, în primul rând datorită longevităţii în funcţie a primarului Timişoarei, pe care, deocamdată, n-au reuşit să-l înduplece multiplele şantaje cu ... dosare (aşa cum se spune că reuşise cu circa 4 ani în urmă, cu duhul blândeţii, un ambasador american într-un birou din care se aude foarte bine "Marşul lui Iancu"). Partidul care a reuşit Marea Schimbare din noiembrie 1996 şi l-a propulsat pe un domn Geoană ambasador în SUA (într-o emisiune TV, Ion Diaconescu, prezent în studio alături de Doina Cornea, vorbea - cu câteva săptămâni în urmă - despre bucuria fără margini a acestuia, manifestată la miezul nopţii, când a aflat despre victoria în alegeri a CDR) vă rămâne în istorie ca partid ... unicat care organizează alegerile dar nu face pragul electoral.
UDMR este mereu în prima linie. Formaţiunea nu a avut niciodată baroni, ea scoate în primplan doar grofi, care, speculând voturile unei naţii de oameni mândri şi orgolioşi, reuşesc, plasând plăcuţe şi indicatoare bilingve şi batjocorind adesea simbolurile Statului şi sentimentele majorităţii româneşti, să se îmbuibe din valorile care li se cuveneau celor pe care i-au păcălit să-i susţină. Nu întâmplător judeţul Covasna, cu o administraţie cvasi-total de etnie maghiară (doar un parlamentar - PD - de naţionalitate română) primeşte cele mai mici finanţări pentru dezvoltare, în timp ce liderii formaţiunii se chivernisesc cu bunuri imobiliare valorând multe milioane de euro. Chiar dacă UDMR nu va mai trimite oameni la Strasbourg, el va mai avea de spus multe în viaţa publică din România. Poate şi datorită unor relaţii de frăţietate transpartinică şi a slăbiunilor unora siliţi să accepte compromisuri dintre cele mai mari.


"Ce, sunt fraier să mă duc la puşcărie acum că sunt miliardar?" - spunea un clasic în viaţă, în urmă cu câteva seri, la ieşirea de la DNA. În fond oierul avea dreptate: în România de azi numai fraierii răspund pentru faptele lor...