"Israel 2000 & Paris 2002" - Întâlnire între două lumi la Bibliotecă
Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" este un complex cultural multidisciplinar în care, periodic, sunt organizate expoziţii de fotografie, grafică, documentaţie istorică etc. O dovedeşte şi expoziţia personală de fotografie, intitulată "Israel 2000 & Paris 2002", a artistei Snjezana Pozar, din Croaţia. Vernisajul a avut loc ieri, în prezenţa autoarei. Despre lucrări a vorbit criticul de artă dr. Ramona Novicov, iar momentul muzical a fost susţinut de artistul Thurzo Sandor, membru al Cvartetului "Varadinum".
"Găzduim astăzi (n.r. ieri) un eveniment artistic deosebit. Instituţia noastră se dovedeşte a fi un spaţiu deschis tuturor manifestărilor culturale", a arătat Ligia Mirişan, directoarea Bibliotecii, menţionând că lect. univ. dr. Teodor Radu Pantea s-a ocupat în mod deosebit de aducerea acestei expoziţii la Oradea, lucru confirmat, de altfel, şi de artistul fotograf amintit, care ne-a mărturisit că evenimentul este un schimb cultural între el şi Fotoclubul din Zagreb, după ce anul trecut a avut expoziţie în capitala Croaţiei. "Am fost surprinsă să descopăr în lucrările doamnei Snjezana Pozar o lume cu totul specială, care nu mi-e străină", a mai spus directoarea Bibliotecii. Despre artistă a vorbit Teodor Radu Pantea, arătând că, printre numeroasele premii care i-au fost decernate de-a lungul timpului, se numără şi Certificatul de recunoaştere pentru reuşită profesională, dovedită cu ocazia celei de-a 14-a ediţii a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Sarajevo, 1984. Totodată, Snjezana Pozar este membru al Asociaţiei jurnaliştilor croaţi, precum şi al Fotoclubului Zagreb, din 1963, în cadrul căruia a fost distinsă cu Insigna de Aur în 1998, pentru implicare extraordinară şi, de asemenea, cu Certificatul special de recunoaştere, cu ocazia aniversărilor a 110, respectiv 115 ani de la înfiinţarea Fotoclubului. Actualmente, predă cursuri de specialitate în diferite instituţii de învăţământ private sau de stat din Croaţia, în calitate de profesor asociat.
Expoziţia de la Bibliotecă, prima organizată de artistă în România, cuprinde 40 de imagini despre Israel şi Paris, şi rămâne deschisă timp de două săptămâni.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.