Caragiale în tramvai

Pe 11, 12 şi 13 octombrie, Casa de Cultură Oradea (fosta Arlus) vă invită la prima producţie proprie: "Caragiale în tramvai", un spectacol care celebrează anul 2012, dedicat dramaturgului I.L. Caragiale. Organizatorii speră să vă surprindă plăcut cu această producţie şi va aşteaptă în număr cât mai mare să călătoriţi (la propriu şi la figurat) în lumea marelui Caragiale. Spectacolele vor începe la ora 17.00, iar staţia de plecare cu tramvaiul este capătul liniei din cartierul Nufărul. Informaţii actualizate despre spectacolele şi artiştii din cadrul Toamnei Orădene se pot afla accesând pagina de Facebook (www.facebook.com/toamnaoradeana), contul de Twitter (www.twitter.com/toamnaoradeana) sau de pe site-ul festivalului (www.toamnaoradeana.com). Festivalul este organizat de Casa de Cultură Oradea, cu sprijinul Primariei municipiului Oradea.

Gala Tinerelor Talente

Uniunea "Vatra Românească" Filiala Bihor şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor organizează vineri, 12 octombrie, de la ora 17.00, la Casa de Cultură a municipiului Oradea (fosta Arlus), concursul judeţean pentru tinerii solişti vocali de muzică cultă, uşoară şi populară "Gala Tinerelor Talente". Evenimentul se va desfăşura în cadrul Festivalului Toamna Orădeană.

Veşnicia s-a născut la sat

Uniunea Femeilor Bihor Oradea, Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Sânmartin şi Şcoala "Floare de Lotus" Sânmartin organizează sâmbătă, 13 octombrie de la ora 14.00, manifestarea culturală intitulată "Veşnicia s-a născut la sat". Evenimentul se va desfăşura la Şcoala din Sânmartin şi va fi marcat printr-o expoziţie, o conferinţă şi un moment artistic cu genericul "Valoarea femeii contemporane din mediul rural".

Expoziţie personală Niculae Adel

Pictorul Niculae Adel vă invită la expoziţia sa personală "Fascinaţia culorii", care va fi vernisată marţi, 16 octombrie, de la ora 18.00, la Galeria de Arte Vizuale, str. Republicii nr. 15. Curator va fi dr. Agata Chifor, critic de artă. Expoziţia rămâne deschisă până în 26 octombrie, putând fi vizitată între orele 10.00-18.00.