Agenda culturală
Festivalul "Rustic şi gustos", la Remeţi
Mâine, de la ora 13.00, la Pensiunea Agroturistică "Valea Izvorului", din localitatea Remeţi, comuna Bulz, va avea loc prima ediţie a Festivalului "Rustic şi gustos". Programul va cuprinde: prezentarea zonei din punct de vedere istoric, geografic etc., a potenţialului său turistic, parada portului popular, "Porcul de Crăciun, ca la mama acasă", expoziţie culinară specifică zonei, precum şi foc de tabără. "Festivalul a fost iniţiat de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural - ANTREC şi are drept scop promovarea acestei frumoase zone a Bihorului", ne-a declarat Augustin Sărăcuţ, primarul comunei Bulz.
Luminile Crăciunului, pentru bolnavi
La iniţiativa preotului Ionuţ Dobocan, la Biserica Greco-Catolică "Sfântul Gheorghe" (din curtea Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie din Oradea), mâine, de la ora 16.00, va avea loc un concert de colinde, intitulat "Luminile Crăciunului". Concertul este dedicat persoanelor bolnave din spital şi credincioşilor comunităţii. Vor evolua interpreţii de muzică populară Cornel Borza, Leontin Ciucur, Oana Lianu, Luminiţa Tomuţa, stelele muzicii uşoare Carla Marin şi Răzvan Dobai, Trupa "Trio Junior" şi corul copiilor din clasa a II-a A de la Liceul de Artă "Angelicus", coordonat de Valeria Bunica, Narcisa Midovschi şi Annamaria Bulzan.
Recital de muzică de cameră
În sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, luni, 14 decembrie, de la ora 17.00, va avea loc un recital de muzică de cameră, avându-i ca invitaţi speciali pe artiştii: Titus Tonea, Teodorian Popa, Rado Judith şi Teodora Tonea. Biletele se găsesc la sediul Filarmonicii, str. Moscovei nr. 5, tel. 0259-430.853.
Concert de Crăciun
Tot luni, 14 decembrie, de la ora 19.00, la Biserica Romano-Catolică Olosig, str. Dunării nr. 1 (lângă Spitalul Militar), va avea loc un Concert de Crăciun, cu participarea Corului Filarmonicii de Stat Oradea, respectiv a Corului şi Orchestrei "Deo Gloria". La pupitrul dirijoral se vor afla Laszloffy Zsolt şi Ovidiu Niculaş. Biletele se găsesc la sediul Filarmonicii de Stat Oradea.
Lucia Sirban expune la Bibliotecă
A 17-a expoziţie personală a artistei Lucia Sirban va fi vernisată marţi, 15 decembrie, de la ora 15.00, la sediul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" Bihor. Expoziţia cuprinde 30 de lucrări, majoritatea fiind picturi în ulei pe pânză, incluzând ciclul "Castelul din Carpaţi". Lucrările vor putea fi admirate până pe 31 decembrie, între orele 10.00-18.00.
Dublu eveniment editorial
Marţi, de la ora 17.00, în sala festivă a Primăriei Marghita, va avea loc o dublă lansare de carte: "Proza de transport", semnată de Constantin Mălinaş, respectiv "Secvenţe pariziene", a lui Paşcu Balaci.
"Mişcarea muzicală" a lui Ovi Pascu
Miercuri, 16 decembrie, de la ora 17.00, la Muzeul Memorial "Aurel Lazăr" din Oradea, va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie intitulată "Mişcare muzicală", semnată de Ovi Pascu.
Grigore Leşe, la Oradea
Primăria şi Casa de Cultură a municipiului Oradea organizează miercuri, 16 decembrie, de la ora 18.00, la Filarmonica de Stat, un concert de colinde susţinut de Grigore Leşe. Spectacolul "Aşteptând Crăciunul" propune un repertoriu de colinde precreştine, cântece de stea şi cântece religioase, culese şi transcrise de Grigore Leşe. Interpretul va fi însoţit în scenă de cinci voci feminine excepţionale: Doina Lavric - voce, cobză; Teodora Şerban - voce; Zamfira Mureşan - voce; Lenuţa Purja - voce; Lorena Nechifor - voce. Biletele se găsesc la casieria Filarmonicii de Stat, costul unui bilet fiind de 15 lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.