Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria anunță premiera spectacolului „Oglinda spartă”, un scenariu de Roman Doljanski, inspirat din opera lui Arthur Miller, în regia unuia dintre cei mai importanți regizori europeni ai momentului, Timofei Kuliabin.

Spectacolul va avea primele reprezentații în 16 și 17 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Regina Maria, iar interesul publicului este uriaș, toate biletele fiind deja vândute.

În montarea de la Oradea, textul este adaptat scenic de Roman Doljanski, dramaturg de origine rusă și unul dintre cei mai apreciați critici și teoreticieni ai teatrului european, stabilit din 2022 în Europa, unde își desfășoară exclusiv activitatea. Roman Doljanski a transpus piesa lui Arthur Miller într-o formă scenică actualizată, ce intră în dialog cu realitatea contemporană și cu dilemele etice ale prezentului: „titlul unei alte piese fabuloase a marelui dramaturg american Arthur Miller, „Prețul (The Price)”, definește tema centrală a noii producții intitulate „Oglinda spartă”.

Regia spectacolului este semnată de apreciatul regizor de teatru și operă, Timofei Kuliabin, care a montat pe cele mai importante scene ale Europei. Colaborarea cu Teatrul Regina Maria din Oradea este cel de-al doilea proiect al său în România, după „Lungul drum al zilei către noapte” după Eugene O’Neill montat la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu.

Despre spectacolul pe care îl montează la Oradea, regizorul Timofei Kuliabin declară:

„Această piesă poate fi considerată o dramă psihoterapeutică clasică. În cinematografie și în cultura populară, mai ales în seriale, există numeroase exemple reușite ale acestui gen – însă în teatru, aproape deloc. Povestea unui medic și a pacientului său (sau, ca în acest caz, a unei paciente) depășește aproape întotdeauna granițele practicii medicale, abordând o gamă mult mai largă de probleme – nu doar personale, ci și sociale, istorice și chiar filosofice. Încă de la început, lăsăm publicului libertatea de a ști cum se va sfârși povestea. Nu transformăm narațiunea lui Arthur Miller într-un roman polițist. Pur și simplu observăm cum s-au desfășurat evenimentele”.

Echipa de creație reunește și alte nume importante ale teatrului contemporan: Timofei Pastuhov, compozitorul muzicii originale, și Oleg Golovko, scenograful care semnează universul vizual al spectacolului. Traducerea în limba română îi aparține Ralucăi Rădulescu, traducător, jurnalist și curator teatral.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii Eugen Neag (Phillip Gellburg), Denisa Irina Vlad (Sylvia Gellburg), Răzvan Vicoveanu (Dr. Harry Hyman), Anda Tămășanu (Jessica), Richard Balint (Robert Wilson) și Alexandru Rusu (Stanton Case).

Spectacolul este programat și în 11 și 12 decembrie, iar biletele pot fi achiziționate de la agenția teatrală (Piața Regele Ferdinand I, nr. 6) și online de pe site-ul Teatrului Regina Maria și pe platforma de ticketing Poftim Cultură.

Spectacolul este recomandat persoanelor peste 18 ani!