Muzeul orăşenesc Beiuş găzduieşte, începând de vineri, 11 iulie, o expoziţie de fotografie cu totul specială: cei imortalizaţi sunt ţăranii din Cresuia, mai precis meşterii scărari de acolo, iar autoarea fotografiilor este o... englezoaică. Pe bună dreptate, vernisajul expoziţiei s-a bucurat de o numeroasă asistenţă, printre cei prezenţi numărându-se specialişti orădeni - Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, şi Ioan Goman, muzeograf în cadrul aceleiaşi instituţii, consilieri locali şi mulţi intelectuali beiuşeni. Bridget Gubbins, englezoaica îndrăgostită de români - este pentru a noua oară în ţara noastră - are 59 de ani şi este, fireşte, mamă şi bunică. Cu toate acestea, Bridget a preferat căldurii căminului din Albion să cutreiere, cu bicicleta sau căruţa, aproape niciodată cu maşina, satele Ţării Beiuşului. Încă de anul trecut, Bridget Gubbins a vizitat satul Cresuia, fiind impresionată de arta meşterilor lemnari de acolo. A revenit în 2003 şi s-a integrat în comunitate, parcurgând chiar traseul tradiţional spre câmpie pe care scărarii din Cresuia îl străbat de veacuri. La început a dormit într-un cort, alături de cei trei tovarăşi de drum, bătrânii Gavril, Vasile şi soţia acestuia, Maria, după care a apelat la bituşele bihoreneşti, cu siguranţă mai calde. Rezultatul aventurii cresuiene a fost concretizat în această expoziţie, 40 de fotografii fiind donate Muzeului din Beiuş, acestea urmând să fie prezentate şi publicului orădean cu ocazia Târgului Naţional al Meşterilor Populari, care va avea loc în curând în urbea de pe Crişul Repede. Printre invitaţii de onoare ai artistei Bridget Gubbins s-au alfat şi rudele personajelor principale ale fotografiilor expuse, dar, din păcate, cei trei, Gavril, Vasile şi Maria, au lipsit. Motivat, însă, au plecat într-un nou periplu spre şesul unde-şi vând în fiecare an scările. După cum ne spunea Georgeta Brânda, conservator în cadrul Muzeului orăşenesc, Bridget şi-a luat rămas bun de la gazdele sale beiuşene chiar în timpul cinei, plecând, cu bicicleta, bineînţeles, spre Meziad. O aşteptau acolo vărarii satului, pentru a-i arăta cum funcţionează vechile lor cuptoare. Poate, în curând, vom avea parte de o nouă expoziţie?