Fostul membru al cunoscutei formaţii Sfinx, Dan Andrei Aldea, a revenit pe scena orădeană după o absenţă de 40 de ani. Astăzi va susţine împreună cu trupa Pasărea Colibri un spectacol eveniment, concertul din sala Filarmonicii orădene de la ora 20.00 fiind susţinut cu casa închisă.

Ziariştii orădeni au avut ieri, bucuria, de a-i întâlni pe cei patru membri ai formaţiei Pasărea Colibri, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici, Teo Boar, respectiv pe cunoscutul cântăreţ Dan Andrei Aldea, o legendă a muzicii româneşti. Prezenţa artiştilor la Oradea este invidiată de o ţară întreagă, mai ales că o astfel de apariţie scenică în România este aşteptată de 33 de ani. Dan Andrei Aldea şi-a justificat alegerea municipiului de pe Criş prin faptul că este legat sentimental de acest oraş.

 „Eu locuiesc în Germania de 34 de ani. Am venit la Oradea, într-un fel, pe nepusă masă. Sunt în Oradea şi nu în Bucureşti aşa cum se aştepta toată lumea, pentru că mă simt că sunt cu sufletul acasă. Familia soţiei mele e din Oradea. Familia dinspre mamă e din zona Tinca-Salonta. Sunt de două săptămâni aici şi Oradea m-a impresionat foarte plăcut", a explicat Dan Andrei Aldea. Acesta a precizat că se află pe scena orădeană după 40 de ani şi că se simte onorat de invitaţia Primăriei Oradea, respectiv că va cânta alături de cei mai mari muzicieni. Dan Andrei Aldea a povestit că s-a apucat să cânte la chitară „brusc, din supărare", deoarece la acea vreme „avea o carieră de succes de violonist". A fugit de acasă cu trupa Sfinx, fiind găsit de mama sa cu poliţia, la mare. „Spre deosebire de toţi chitariştii, eu am studiat chitara ca la Conservator. Nu am fost influenţat de chitariştii din vest", a adăugat Dan Andrei Aldea. Acesta a amintit cum în anii '70 a fost nevoit, peste noapte, ca toate cântecele preluate din alte limbi să fie traduse în limba română. În ce priveşte renaşterea trupei Sfinx, Dan Andrei Aldea nu consideră că „ar avea sens". „Ne este exclusă această şansă. Cred că trupa a însemnat mult pentru publicul de atunci. Nu mi-au plăcut niciodată supele reîncălzite", a comentat Aldea.

Pasărea Colibri împlineşte pe 12 decembrie 22 de ani de existenţă. Actualii componenţi ai trupei, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici, Teo Boar s-au arătat şi ei deosebit de încântaţi de ideea de a cânta alături de Dan Andrei Aldea. „Ne bucurăm extraordinar de tare de această invitaţie. Va fi un concert absolut spectaculos mai ales că îl avem în scenă, alături de noi, pe Dan Andrei Aldea, un om apreciat pe care nu l-am mai văzut de mult", a declarat Mircea Baniciu. Acesta a amintit că longevitatea acestei trupe a fost dată de trei persoane: el, Mircea Vintilă şi regretatul Florian Pitiş. „Noi cântăm totdeauna româneşte. Existăm că avem piese în limba română. Piesele noastre pe poezie şi muzică", a adăugat Mircea Baniciu.

Spectacolul va începe la ora 20.00, cu casa închisă. În prima parte va evolua Dan Andrei Aldea, care a declarat că va cânta cunoscutele piese „Om bun", „Brad bătrân" şi „Din nou acasă", după care pe scenă vor urca cei patru membri ai formaţiei Pasărea Colibri.  La finalul conferinţei, viceprimarul Ovidiu Mureşan a înmânat lui Dan Andrei Aldea o diplomă de excelență, în semn de recunoaştere a talentului şi profesionalismului său, pentru contribuţia sa de excepţie la patrimoniul muzical românesc.