A vorbi astăzi public despre suflet, despre mântuire, despre credința în Dumnezeu, despre rugăciune, despre martirii neamului, despre iubirea de țară, despre importanța Bisericii în viața omului, poate părea desuet, anacronic și riști să fii împroșcat cu invective de niște flăcăi de prin televiziuni, ziare și reviste, care au adunat în vocabularul lor doar cuvinte injurioase și suburbane demne de statutul unor pușcăriași incurabili.

Nici indivizii care populează unele reviste de cultură nu sunt mai prejos. Mândria, îngâmfarea, prostia,  incultura afișată ca monument al civilizației lor, îi fac pe unii să ia în zeflemea pe intelectualii și oamenii de cultură care mărturisesc în discurul lor public credința în Dumnezeu. Din fericire există oameni de cultură care își asumă riscul de a fi etichetați în fel și chip, de la fascism la misticism bolnăvcios, de la oportunism la pietism, de la mercantilism la servilism. Între marii  intelectuali și artiști ai Neamului, care și-au asumat etichetările de tot felul, în schimbul mărturisirii Adevărului,  a Credinței în Neam și Dumnezeu, se numără actorul Dan Puric, supus deseori unui tir de calomnii și insinuări demne de niște indivizi de-a dreptul psihopați. Mai nou împotriva marelui actor s-a instaurat inchiziția societății civile secular-umaniste de a-i bloca aparițiile publice la televiziune sau la radio. A spune Adevărul într-o Țară ruinată economic și moral reprezintă o „infracțiune" care trebuie taxată imediat. Cu toate acestea marele actor și regizor nu se lasă intimidat, ci continuă să vorbească despre calitățile spirituale și sufetești ale Neamului Românesc, așa cum putem observa în cea mai recentă carte semnată de acesta și intitulată sugestiv "Suflet românesc". Demersul mărturisitor al lui Dan Puric intitulat "Suflet românesc" face parte dintr-o trilogie formată din cartea,  conferința și spectacolul care poartă același titlu: Suflet românesc. Acest act mărturisitor vine într-o vreme tulbure pentru poporul român care se confruntă cu reale probleme de identificare a conștiinței naționale, când atât pământul românesc, cât și sufletul poporului sunt înstrăinate și otrăvite.

Pentru Dan Puric, România, care astăzi este distrusă sufletește, se reface de la margine,  acolo unde se mai găsesc insule de suflet românesc. Dan Puric e convins că  sufletul nu se poate defini din punct de vedere filozofic. Rămâne taina care ne trăiește pe fiecare. Actorul împărtășește viziunea lui George Barițiu care afirma că sufletul se descoperă nu se află. Românul trebuie să-și păstreze conștiința curată și sănătoasă. Actorul deplânge asaltul făcut asupra bogățiilor naturale  și sufletești a neamului românesc. O nație dispare -afirmă Dan Puric-  atunci când nu mai are bogății sufletești. E lucrul cel mai periculos care se poate întâmpla acum acestui neam: să i se ia bogățiile sufletești. Actorul atrage atenția asupra metodologiilor adoptate de cei ce urmăresc dărâmarea sufletească a  acestui neam. Aceștia vor ca noi să ne privim în suflet prin ochii altora. Ni se compromit valorile și tradițiile (Miorița, Eminescu), de aceea actorul afirmă că poporul  care nu are în spate o poveste este mort. Meritul lui Dan Puric este cu atât mai mare cu cât vorbește despre valențele sufletului românesc într-o vreme în care poporul român este supus unui proces de deznaționalizare. Reperele morale ale românismului, Biserica și Credința în Dumnezeu, sunt puse sub tirul calomniei și diversiunii. De aceea Trilogia Mărturisirii lui Dan Puric intitulată "Suflet românesc" vine la momentul potrivit. Dan Puric, spre deosebire de analiștii și sociologii din studiourile televiziunilor, a luat la cald pulsul societății românești și a reușit să redea întâmplări  din viața de zi cu zi, care oglindesc frumusețea  sufletească a  poporului român. În vreme ce sociologii noștri, cu excepțiile de rigoare, filozofează anapoda prin televiziuni, actorul Dan Puric a reușit să pătrundă în străfundurile existențiale ale acestui popor. Deși uneori detestă grupurile gălăgioase care formează populația românească de Gambrinus, Dan Puric mizează totuși pe „ploaia memoriei noastre",  deși picăturile de demnitate, amintirile și poveștile minunate despre neamul acesta „se zdrobesc acum de pământul uscat al indiferenței noastre". Dan Puric rămâne la convingerea de nezdruncinat că României de azi nu trebuie să-i vedem doar realitatea meschină, tristă și degenerată care ne împresoară, ci zborul ei de mâine. Acestei convingeri proprii autorul consemnează replica demnă de menționat aici, venită din partea scriitoarei Sanda Stolojan, nepoata scriitorului Duiliu Zamfirescu: „Vai, Dan, cât de mult semeni tu cu tinerii aceea excepționali din Rusia pe care Stalin i-a lăsat să se entuziasmeze, ca apoi să-i asasineze, rând pe rând, pe fiecare!". Asasinarea morală a lui Dan Puric nu s-a produs încă, deși tentativele consumatorilor de varză a la  Bruxelles n-au lipsit. Dacă sinedriștii evrei L-au răstignit pe Hristos din Nazaret, de ce sinedriștii europeniști și cominterniști nu l-ar răstigni pe un Puric de Nehoiu? Cu toate acestea Dan Puric nu este răzbunător, ci rămâne ancorat în moștenirea hristică și în sufletul românesc al țăranului român.

Cu sufletul românesc s-a întâlnit Dan Puric cu ani în urmă în Basarabia, atunci când a vizitat satul natal și casa părintească a prietenului său Nicolae Dabija, care reprezintă „acea conștiință vie arzândă a neamului basarab de azi, condamnat parcă la o veșnică agonie".  În casa marelui cărturar basarabean actorul a simțit „ca un tragic fior fizic murmurul dureros de duios" al limbii străbune. Acolo în satul natal Nicolae Dabija fugea în pădure și recita de unul singur versurile lui Mihai Eminescu copacilor. Acesta este sufletul românesc descoperit de Dan Puric în satul lui Nicolae Dabija. Dan Puric subliniază faptul că trecutul martiric al acestei țări nu se pierde în neștiute depărtări, ci mai degrabă noi cei de azi,  nu ne regăsim pe noi înșine, ci ne pierdem în propriul prezent minor. Artistul consideră că tăria sufletească a acestui neam ni se impune de la sine în mod organic, obligându-ne să nu o uităm, ci să o continuăm dacă dorim să mai ființăm în istorie ca neam. Dacă cancelariile europene ne asigură dreptul la inexistență, poporul român trebuie să-și asume jertfa, care este singurul nostru pașaport care ne-a dat dreptul de a exista în istorie. Dan Puric consideră că din perspectiva veșniciei suntem datori să ieșim prin credință din moartea sufletească ce ne-a cuprins. Prin credință a străbătut neamul românesc și țăranul român istoria. Marele artist este convins că destinul acestui popor românesc în fața veșniciei nu poate fi declinat prin mutilările noastre sufletești actuale, prin slăbiciunile și lașitățile cotidiene, prin felul în care am fost reeducați să ne percepem ca neam prin indivizi aflați pe postul de „iude de circumstanță", plătiți să-și trădeze originea. Dan Puric crede în restul biblic al acestui popor care va salva sufletul românesc în fața celor care se grăbesc să ne împingă spre sinucidere și să ne facă robi moderni fără memorie și să distrugă România în esența sa.  Dan Puric atrage atenția asupra ofensivei la care este supus poporul român astăzi, asupra calității de a fi român: „Se plantează zilnic mii de confuzii pe pământul sufletesc curat al acestei țări. Se fac tabere de dezorientare politică, socială și morală a omului. Sunt antrenați și promovați lideri care să ducă țara în mod premeditat spre nicăieri. Forța obiectivă a numărului mare, inferior exercitată pe canalele așa-zis democratice, vor asasina de la sine orice inițiativă de calitate sau bună intenție. Și, astfel, cei ce ne execută în taină vor fi acoperiți organic de noua natură a societății". Dan Puric evidențiază faptul că ceva se întâmplă cu poporul român. E vorba de un început de trezire, dar o trezire care nu e generată de vreo ideologie sau de vreun lider. Este o trezire organică din interiorul și din adâncul sufletesc al poporului, din ființa lui.

Una dintre căile de cunoaștere a sufletului unui popor, consideră Dan Puric, o reprezintă cunoașterea basmelor respectivului popor.  Lumea basmului crede Dan Puric are o certă valoare de refacere sufletească pentru omul rătăcit de astăzi. În lumea basmului răul nu este relativizat cum se întâmplă în vremea noastră când răul este legitimat cu drepturi juridice. Din basmele unui popor poți să intuiești dimensiunea sufletească a acestuia. Ca o carecteristică specifică poporului nostru este adus ca exemplificare basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte"  în care Făt-Frumos refuză să se nască în ciuda tuturor bogățiilor, onorurilor și ispitelor pământești pe care tatăl său, bătrânul împărat, le promite.  Dan Puric consideră că refuzul lui Făt Frumos nu este un moft ci o profună și tragică înțelegere a vieții, basmul acesta plămădit de popor fiind de un tragism cutremurător, venit dintr-un neam pregătit mai repede să moară decât să trăiască, cu un respect deosebit față de lumea de dincolo. Aceasta ar fi în viziunea lui Dan Puric poziția sufletească a poporului român în lume.

         

Dan Puric e convins de faptul că „Sufletul românesc nu se declină între degenerarea evadatului din ghetoul comunist care fură acum în Occident și omul politic de azi care a distrus România mai mult decât oricare dușman, ci între cel care și-a dat viața pentru acest pământ și tăcerea românului de azi care are memoria acestui lucru și nu cedează". Dan Puric ne dovedește încă o dată prin tot ceea ce face că este suflet din sufletul Neamului Românesc! Cei interesaţi de trilogia lui Dan Puric intitulată Suflet românesc se pot întâlni cu marele actor marţi, 18 martie, ora 19.00, la Teatrul Regina Maria din Oradea.

Pr. Ion  Alexandru MIZGAN