Timp de două zile, în zona centrală a Oradei, s-au filmat scene din filmul „Cristian", în regia lui Tudor Giurgiu. Drama politică este o ficţiune inspirată dintr-un caz real şi urmăreşte povestea unui procuror care investighează un caz din Oradea, cel al anchetei procurorului Lele.

Luni noaptea şi pe parcursul zilei de marţi, regizorul Tudor Giurgiu alături de echipa sa au fost prezenţi la Oradea, pentru a filma secvenţe din drama politică „Cristian". Cel de-al treilea film al lui Tudor Giurgiu va fi pe marile ecrane, cel mai probabil, la finele lui 2014, şi este inspirat dintr-un caz real. Povestea porneşte de la ancheta deschisă în cazul procurorului orădean Alexandru Lele. Filmul nu prezintă detalii din anchetă, ci se orientează pe povestea procurorului bucureştean care gestionat acest caz din Oradea. „Filmul este o ficţiune şi îl are în prim-plan pe procurorul care s-a ocupat de caz. Nu se fac referiri sau dezvăluiri din anchetă şi nu se folosesc nume reale", spune producătorul Oana Giurgiu.

„Acţiunea filmului se petrece la Oradea. Dacă am reuşit să reconstituim interioarele în Bucureşti, când a fost vorba să facem filmările afară, ne-am dat seama că Oradea nu poate fi imitată", mai spune producătoarea. Aşa se face că întreaga echipă de filmare s-a deplasat în urbea de pe Criş şi, aproape două zile, s-a filmat în zona centrală, din vecinătatea teatrului până la grădina de vară, şi pe malul Crişului.

„Vă spun, fără nicio intenţie ascunsă, că ne-am bucurat de tot suportul Primăriei Oradea pentru a face aceste filmări. Mai rar ni s-a întâmplat să primim un astfel de sprijin", spune Oana Giurgiu.

„Cristian" este o coproducţie România (Libra Film)-Bulgaria-Ungaria. Din distribuţie fac parte atât actori mai puţin cunoscuţi publicului larg (rolul principal îi revine lui Emilian Oprea, actor al Teatrului „Maria Filotti" din Brăila), cât şi nume sonore ca Mihai Constantin (prezent în Oradea la filmări), Virgil Ogăşeanu, Dan Condurache sau Olga Delia Mateescu.

„Castingul a fost foarte bine făcut, avem în distrubuţie actori extraordinari. Puţini regizori au curajul de a paria pe actori care nu sunt foarte cunoscuţi, mai ales că se fac puţine filme, dar a fost o alegere câştigătoare", a mai subliniat Oana Giurgiu.