„Europa văzută de artiști fotografi din alte continente” - Expoziție internațională
În prezența unui public numeros, zilele acestea, în urbea de pe Crișul Repede, a fost vernisată expoziția internațională „Europa văzută de artiști fotografi din alte continente”.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA), în parteneriat cu Summit Agro România și Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, prin serviciul Muzeul Orașului Oradea, sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică. Cu acest prilej, au fost expuse 70 de fotografii alb-negru și color, realizate de artiștii fotografi: Najla Angawi din Arabia Saudită, Paul Bock din Statele Unite ale Americii, Ahmed Mohamed Hassan EFIAPg și Nora Maher din Africa, Ryuichi Tazaki din Japonia, precum și Brian K. Smith din Canada. Publicul prezent la eveniment a fost salutat de dr. Ioan Ciorba, șeful serviciul Muzeul Orașului Oradea. Acesta a mulțumit pentru colaborarea deosebită existentă dintre AIEFA și Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, instituție care a permis organizarea expoziției în premieră națională. Președintele AIEFA, artistul fotograf Ștefan Tóth István, a precizat în discursul său, printre altele, că: „De-a lungul anilor, mai mulți artiști fotografi de pe toate continentele lumii au a fost invitați de AIEFA să-și expună lucrările în orașul nostru.
Invitata specială a vernisajului a fost conf. univ dr. Ramona Novicov, istoric și critic de artă, care a subliniat rolul importat pe care l-a avut AIEFA și președintele acesteia, având în vedere că artistul fotograf a reușit să-i convingă pe reputații artiști fotografi să expună la Oradea și să facă eforturi deosebite să ajungă în municipiul nostru. După vernisaj, mai mulți expozanți au transmis mesaje emoționante. Momentele muzicale au fost asigurate de reputatul artist orădean de violă Thurzó Sándor József, reprezentant al Asociației Comunitare și Culturale Sola Fide. Expoziția va rămâne deschisă până la data de 19 iunie.
Lucrările vor fi proiectate și pe ecranele din mijloacele moderne de transport ale municipiului Oradea, graţie protocolului încheiat între AIEFA și OTL.
Foto: Csíki János
Comentarii
Nu există nici un comentariu.