În apropierea celei mai îndrăgite sărbători din calendarul creștin, „Nașterea Domnului Iisus Hristos”, în perioada premergătoare postului, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei își îndreaptă atenția și lucrarea către pregătirea sufletească a credincioșilor.

 

Astfel, în săptămânile ce urmează, Eparhia Ortodoxă de Oradea va găzdui o suită de evenimente duhovnicești și culturale: concerte de colinde, întâlniri cu tinerii și conferințe menite să așeze în inimă o chemare la vindecare, la regăsirea Chipului lui Dumnezeu și la o creștere lăuntrică. În acest sens, evenimentele lunii decembrie se armonizează complementar cu direcțiile promovate de proiectul Consiliului Județean Bihor – „Bihorul Colindă”, care încurajează redescoperirea, prețuirea și cultivarea valorilor românești.

Iată programul de evenimente din luna decembrie:

10 decembrie, Corul „Tronos” al Patriarhiei Române: Concert de Colinde - Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea; 14 decembrie, Marius Balo, Conferința ,,Din întunericul temniței la lumina Crăciunului”, Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Marghita; 15 decembrie, Corurile școlilor ortodoxe din Oradea: Concert de Colinde – Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea; 16 decembrie, Corul „Tronos Jr”: Concert de Colinde – Filarmonica de Stat Oradea (sprijin CJ Bihor); 20 decembrie, părintele Constantin Necula: Conferința „Când Marele Absent suntem noi. Cum Îl regăsim pe Dumnezeu în vremea Nașterii Domnului?” – Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea; 21 decembrie, părintele Constantin Necula: Conferința „Cum se vindecă o inimă obosită? Lecția de Iubire a Betleemului” – Liturghie la Biserica Parohiei Beiuș I și conferința la Casa de Cultură din Beiuș; 22 decembrie, Corul Armonia din Constanța: Concert de colinde - Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea.

„Prin aceste momente de Lumină, Cânt și Cuvânt, dorim să oferim prilejul de a ne bucura împreună de frumusețea nepământeană a întâlnirii cu Dumnezeu și cu aproapele, într-o lume care se izolează tot mai mult și care are tot mai multă nevoie de sens, pace și inimi deschise. Vă așteptăm cu drag să vă alăturați în urcușul lăuntric spre Betleem!”, transmit reprezentanții Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei. Toate aceste evenimente vor fi cu intrare liberă.