Aula Magna a Universității din Oradea va găzdui joi, 24 octombrie, la ora 14.30, prezentarea volumului „Valeriu Anania – la început a fost poezia”.

Autoarea cărții este dr. Diana Popa, inspector școlar pentru limba și literatura română în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

Lansarea volumului editat la Editura Universității din Oradea se încadrează în seria evenimentelor „Restituiri culturale”, pe care Centrul de Cercetare al Facultății de Litere le desfășoară periodic.

Invitați la eveniment sunt: prof. univ. dr. habil. Maria Rusu Mina de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, coordonator al lucrării de doctorat care a stat la baza elaborării volumului prezentat, cu o îndelungată activitate de inspector general pentru limba și literatura română în cadrul Ministerului Educației și părintele profesor Bogdan Ivanov de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, executor testamentar și fost secretar de cabinet al Mitropolitului Bartolomeu Anania.

Evenimentul va fi moderat de prof. univ. dr. habil. Florin Cioban, directorul centrului de cercetare și își propune evocarea personalității de excepție în cultura, teologia și literatura română, Valeriu/Bartolomeu  Anania, în special în latura sensibilității sale poetice. La eveniment sunt așteptați studenți și cadre didactice ale Facultăților de Litere și Teologie, doctoranzi în domeniul filologie și teologie, cercetători interesați de subiect și numeroase cadre didactice din învățământul preuniversitar.

Evenimentul va fi organizat de Centrul de Certare a Schimbărilor Culturale Naționale în Contextul Globalizării (CCSCNG), al Facultății de Litere.