Prietenia și colaborarea profesională în domeniul artei fotografice între Ștefan Toth, președintele Clubului „Foto Art" Oradea și d-nul Letai Zoltan viceprimar al orașului, a tradiționalizat în Aleșd expoziții periodice de fotografii, incluzând orașul în circuitul național al evenimentelor de gen.

Ediția a II-a a Festivalului internațional de fotografie „Carol Pop de Szathmari" a oferit aleșdenilor o expoziție cu lucrări a trei artiști fotografi orădeni, absolvenți ai cursului de artă fotografică în anul 2013. Cele 44 lucrări vernisate, semnate de Morvay Szabo Edina Eva, Agoston Zolt, Bodo Laszlo, au suscitat atenția și aprecierea celor prezenți. La deschiderea expoziției, în prezența viceprimarului Letai Zoltan și a d-nei Ardelean Georgeta, responsabila Bibliotecii „Octavian Goga" gazda expoziției,  Ștefan Toth, a prezentat personalitatea lui Carol Pop de Szathmari, primul fotoreporter de război din lume, a cărui activitate fotografică a cuprins aspecte diverse din viața și cultura spirituală a poporului român. Festivalul are ca scop informarea opiniei publice, cu dimensiunea europeană a acestui artist fotograf. Festivalul organizează 37 de manifestări și expoziții în România, Serbia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Republica Moldova, Ucraina, precum și în California și Australia. În 10 ianuarie 2014, a avut loc la București festivitatea de inaugurare a celei de a doua ediții a Festivalului. Oaspete de onoare fiind Anatol Poiată președintele Uniunii Fotografilor din Republica Moldova.  În  cadrul vernisajului de la Aleșd, Letai Zoltan a vorbit despre calitatea și diversitatea tematicii exponatelor, scoțând în relief tehnicile folosite și măiestria artiștilor, chiar dacă se găsesc la început de drum. În final Toth Ștefan a înmânat vicelui Letai Zoltan, în semn de recunoștință pentru organizarea acestor manifestări, placheta festivalului. Printre cei prezenți am remarcat un grup de elevi ai Liceului Teoretic„Constantin Șerban" însoțiți de prof. Monica Achim, care au solicitat d-lui Toth Ștefan explicații despre fotografiile expuse și despre autorii lor. Merită amintită inițiativa profesoarei Achim de a realiza în parteneriat cu Clubul „Nufărul" și acceptat de preşedintele Toth, un proiect având ca principal obiectiv inițierea elevilor în arta fotografică.