Festivalul Internaţional de Dramaturgie Contemporană - Teatrul Szigligeti, premiat la Braşov
Spectacolul Occident Express, de Matei Vişniec, montat în premieră absolută în limba maghiară la Teatrul Szigligeti Oradea, a fost distins cu două premii importante în cadrul celei de a 30-a ediţii a Festivalului Internaţional de Dramaturgie Contemporană Braşov.
Astfel, spectacolul a fost distins cu premiul pentru cea mai bună regie (Zalán Zakariás), iar actriţei Eszter Román i-a revenit premiul pentru cea mai bună actriţă a festivalului. Festivalul s-a desfăşurat în perioada 17-23 noiembrie, la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov. În cadrul celor şapte zile de festival, au urcat pe scenă trupe apreciate ale teatrului românesc precum Teatrul Naţional I. L. Caragiale din Bucureşti, Teatrul Bulandra, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Metropolis, dar şi Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Chişinău. Din juriul festivalului-concurs internaţional au făcut parte actriţa prof. univ. dr. Olga Delia Mateescu, societară de onoare a Teatrului Naţional din Capitală, jurnalista TV şi radio Ruxandra Săraru, respectiv actorul şi regizorul Alexandru Nagy. Spectacolul Occident Express, de Matei Vişniec, a fost prezentat în premieră absolută în limba maghiară în martie 2019, la Teatrul Szigligeti din Oradea.
Titlul este un joc de cuvinte pe sintagma Orient Express, faimosul tren de lux, plin de aventurieri care se îndrepta spre tezaurele Orientului. Occident Express însă reprezintă altfel de dorinţe: în locul viselor luxoase, este despre viaţă. Un tren servea călătoriile de plăcere ale bogaţilor din vest, celălalt transporta grupuri de oameni care luptau pentru a avea un trai mai bun. În această piesă, Balcanii apar ca ideile stereotipizate ale unei persoane din occident, completate de fragmentele de poveste despre realitatea prăfuită a vieţii de zi cu zi. Spectacolul, prin problematica punctelor cardinale, a culturilor, a obiceiurilor, a etnicităţii, a occidentalităţii sau a orientalităţii, este, în mod unitar, despre fiinţa umană.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.