Grigore Leșe, vineri seara, la filarmonică - „Un secol de dor”
Sala de concerte „Enescu - Bartók” a Filarmonicii de Stat Oradea va găzdui vineri, 5 decembrie, de la ora 19.00, un concert vocal-simfonic, intitulat „Un secol de dor”, dedicat Zilei Naționale.
Ziua de 1 decembrie unește sufletele tuturor românilor și le aduce inimile să bată la unison, amplificând mai mult decât oricând dragostea față de patrie, responsabilitatea față de ea și mândria tricolorului purtat în suflet. Cântecele patriotice răsună cu ecouri îndelungate în diferite colțuri ale țării, la început de decembrie, în timp ce Filarmonica de Stat Oradea alege să sărbătorească această zi specială printr-un concert tematic, vineri, 5 decembrie, de la ora 19.00. Evenimentul special, intitulat „Un secol de dor”, are menirea de a intensifica simțirea românească și de a valorifica unele dintre cele mai reprezentative lucrări scrise în ultimul secol de către compozitori români sau pe teme din folclorul românesc: „Concert românesc pentru orchestră”, de György Ligeti, „Dansuri populare românești pentru orchestră”, de Béla Bartók, „Doina Stăncuței”, de Tiberiu Brediceanu, și „Rapsodia dobrogeană”, de Paul Jelescu, în orchestrația lui Sabin Păutza. Invitatul special al serii va fi Grigore Leșe, cel care aduce, de fiecare dată, folclorul din adâncurile pământului românesc și le oferă publicului într-o interpretare unică și greu de egalat. Este primul muzician român care a adus pe scenă, alături de el, artiști tradiționali din Iran, Siria, Pakistan, demonstrând existența interferențelor muzicilor străvechi din România și din Orient. Muzica lui Grigore Leșe se regăseşte pe coloana sonoră a mai multor filme de artă şi documentare din ţară şi străinătate. Alături de el, pe scena filarmonicii orădene, vor urca Ducu Hotima, soprana Ancuța Măslină-Pop și Victoria Luca, la fagot.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.