Opera de creație este percepută prin gradul de cultură al cititorului, care, săturat de agresivitate, perversitate și vulgaritate, caută tipare durabile de expresie lingvistică, fiindcă lumea devine urâtă când cuvintele frumoase sunt măturate din limbă.

Pornind de la poetul Lirozof, care „din oglindirea în istorie a ideii de neom” a extras chipul ideal și linia statornică a identității noastre”, mă opresc la poeți contemporani, care, prin expresii poetice pe care le cultivă, fac dovada utilității educative a operei lor, înnobilând misiunea de scriitor.

În acest sens, poeta Iuliana Paloda-Popescu așază peste cuvintele casante, orgolii și atitudini necontrolate gânduri care înverzesc drumul vieții, într-o limbă clădită din sonorități blânde, țesând frumoasa haină a spiritualității noastre, realizând simbioza dintre ordinea spirituală și cea materială, prin versuri și imagini transferate parcă dintr-un spațiu celest, sădind în suflet respectul pentru virtuțile alese.

Poemele în proză (Litania ploii, Litania cuvintelor, Litania merelor publicate în revista Bucureștiul literar și artistic, nr. 10 din oct.2020) sunt pătrunse de fiorul frumuseții morale, deschizând ferestre spre lumină, prin frumusețea inalterabilă.

Creația poetei poartă nimburile de sfințenie ale copilăriei, acel grăunte scump din care emană poezia vieții. Iubirea poetei este materializată în creații lirice, purtând în suflet lumina – izvorul vieții, fiind o lecție și un îndemn, de a valorifica moștenirea trecutului și eternul spirit românesc nealterat, cu roditoarele rădăcini ale neamului nostru.

Motivele etern-umane receptate de poetă în creația sa sunt redate cu simțul actualității și modernității, cuvântul poetei urcând până la izvoarele de sonoritate:

„În cântece de îngeri înălțate-n zori - Și-n ruga mea dintru această carte/Gătită parcă pentru sărbători”. (Iuliana Paloda-Popescu - Litania merelor)

Versurile poetei, prin marea sensibilitate, sunt un cântec înalt, amintindu-ne de frumusețea unui nucleu semantic Dor-Nor, al poetului de la Lancrăm:

„La obârșie la izvor/  Nimeni nu se întoarce/ Numa-n chip de dor.”

În creație, cuvintele poetei și sentimentele se intensifică, arătând starea de ritmicitate și impulsurile sufletești, semnalând percepția estetică. Cuvintele poetei tremură în rugăciune: „Suflete al meu, în albastrul de ziuă/Îngerul iubirii se arată înveșmântat,/ În mantia de fum și-mi șoptește/ Să scriu despre tine,/ Despre cum stai adunat pe-o margine de lume,/ Și mă strigi și mă chemi din adâncul ființei tale,/ Cu numele cel nou și te rogi împreună cu mine (…) (Iuliana Paloda - Popescu - Litania ploii).

Creația poetei Iuliana Paloda-Popescu este un reper în patrimoniul spiritualității umane, aducând clișeul Universului moral, prin estetica nucleelor verbale, izvorâtă din atitudinea și responsabilitatea față de Divinitate și viață, servind cauza Semenilor, arcuindu-se peste drumurile literare, către ținuturile comorilor absolute (…)

prof. Paraschiva Cărbunar, membră a Ligii Scriitorilor Români - Filiala Cluj