Azi, marele actor orădean ar fi împlinit 60 de ani. A debutat în teatru în 1972, elev fiind, pe scena Teatrului de Stat din Oradea, în limba maghiară, alături de Kakucs Agnes, Czikely Laszlo şi Vandor Istvan, în spectacolul „Hei Yo emberek", („Hei oameni buni", de Wiliam Saroyan, regizat de  mine.

Limba mea maternă fiind maghiara, l-am învăţat pe Adrian să cânte şi să vorbească în  limba lui Erkel şi Petofi. Eram student şi din pricina unei colege, talentate dar zvăpăiate,  n-am apucat să-mi termin examenul de semestru la „Regie Teatru" şi am fost obligat să-l  fac în vacanţa de vară ca să nu rămân repetent. Cum colegii mei românaşi n-aveau chef  de  muncă vara, m-am dus la Târgu-Mureş la marele actor Kovacs Gyorgy, rectorul Institutului de Teatru. Amabil, dispus să mă ajute, marele actor m-a întrebat: „În ce limbă vrei să joci spectacolul? Studenţii mei nu vorbesc corect româneşte." I-am spus că în limba maghiară. Uimit, după o pauză, suspicios, m-a întrebat: „tovarăşe Ieremia, dumneata vrei să mă dai afară din funcţia de rector? Nu pot să fac aşa ceva". Le-am  povestit întâmplarea actorilor mghiari din Oradea şi, împreună cu Adrian Pintea, ne-am apucat de lucru. Atunci, cele două secţii trăiau în armonie, nu se inventase încă  separatismul etnic în cultură. Adrian era un incontestabil poet şi excelent chitarist şi  începusem să-l pregătesc pentru admiterea la Facultatea de Actorie din Bucureşti.  Spectacolul a intrat în repertoriul Teatrului din Oradea, secţia maghiară, şi l-am dus la   Bucureşti, aşa, în limba maghiară. Nimeni din comisia de examinare condusă de Radu Penciulescu, printre ei se afla şi criticul George Banu,  n-a „remarcat" că vorbim o limbă străină pentru că ne exprimam în limbajul Artei Teatrului. Adrian Pintea era elev în clasa a X-a când l-am distribuit în piesa lui Harold Pinter „Chelnerul mut" alături de cel mai talentat student din anul trei, Geo Visu. L-a  eclipsat pe Visu.  L-a examenul de admitere  i-am pus o „Pilă" mare spunându-i lui Octavian Cotescu şi Dem Rădulescu: e pregătit de mine, dacă nu este cu o clasă peste toţi ceilalţi candidaţi, vă rog să-l picaţi". A intrat primul, după el Marcel Iureş.

 În urmă  cu trei ani, întors acasă, după  ce  la Timişoara  în 15-22 decembrie  1989 am apărat  libertatea şi drepturile maghiarilor din ţara noastră, am contactat conducerea  actuală a  Teatrului  Szigligethi Ede  propunându-i  să  pun în scenă "Iona" de Marin Sorescu . Directoarea , instalată de UDMR,  m-a refuzat. Cum azi, mai  mult  decât pe  vremea dictaturii comuniste , "Partidul este  mult mai mult în toate", l-am  abordat  pe  şeful  maghiarilor din judeţ, Szabo Odon, dar şi acesta  m-a "pasat", abil: "Nu pot să  mă amestec în  munca directoarei".  Ce  frumos  ar fi de-ar  fi  aşa . Apoi , la intervenţia  pastorului Laszlo Tokes  am fost invitat sa fac acel spectacol la Teatrul din  Debreţin. Dar maghiarii fiind mai serioşi mai  organizaţ ş mai uniţ decât noi: "Cineva" din Oradea, m-a "deconspirat" şi m-a  turnat  că-s  naţionalist. În aceste  condiţii "politice", directorul din Debreţin , discipol  al "liberalului" Victor Orban, nu l-a mai acceptat pe marele poet  român  Marin  Sorescu, nici pe "Iona" lui, şi nici pe mine, regizor cu un car de premii în spate.

După nominalizarea doamnei Biro Rozalia pentru funcţia de ministru al culturii m-Am dus la prima ei conferinţă de presă ca s-o susţin, şi s-o rog, ca, ajunsă ministru, să reunească cele două  secţii (româna şi maghiara) ale teatrului orădean, care au trăit, un secol, în armonie, şi să facă în Oradea, un Teatru Naţional. Cred că orice actor maghiar, cetăţean român onest, are toate motivele, măcar culturale, să se simtă onorat că va  juca în Teatrul Naţional Regina Maria din Oradea. Aşa cum, azi, dacă ar mai fi printre noi, marele actor român Adrian Pintea, ar continua să-i iubească pe actorii şi unguroaicele din Oradea. În fotografia pe care o vedeţi sunt eu împreună cu Adrian Pintea şi cu un alt excelent actor (pe vremea aceea) pe care  mă străduiesc să-l  conving că e mult mai talentat decât lasă să se înţeleagă. Dacă s-ar lasă muncit. De mine.

Ioan IEREMIA - regizor