Începe Toamna Orădeană - Orădenii sunt invitaţi să se întâlnească cu artiştii
Luni, 1 octombrie, festivalul urban Toamna Orădeană ia startul cu un spectacol special: "Opera per Sempre". Începând cu acest an, organizatorii festivalului îşi propun să aducă artiştii mai aproape de publicul lor, drept urmare, au plănuit, acolo unde programul a permis acest lucru, o serie de întâlniri cu cei care evoluează pe scenă în spectacolele din festival.
Aceste întâlniri nu vor avea un caracter formal, ci vor fi organizate sub forma unor discuţii amicale, relaxate, de genul "o cafea cu publicul şi presa", la Queen's Music Pub, partenerul de ospitalitate al festivalului. Sunt invitaţi toţi cei care doresc să îi cunoască pe artişti, să obţină autografe sau să discute îndeaproape cu aceştia. Programul întâlnirilor va fi următorul: luni, 1 octombrie, începând cu ora 12.00, va avea loc o conferinţa de presă informală cu realizatorii spectacolului Opera per Sempre. Apoi, de la ora 20.00, în sala Teatrului Regina Maria din Piaţa Ferdinand, va începe spectacolul extraordinar de operă, cu pasaje din arii celebre, la care sunt aşteptaţi melomanii din Oradea. Întâlnirile cu artiştii vor continua şi în zilele următoare, după următorul program: marţi, 2 octombrie, ora 11.00, concert cu bucăţi din concerte, cu Ada Milea, Bogdan Burlăcianu; 6 octombrie, ora 11.00, Lumină lină, cu Grigore Leşe şi Victor Rebengiuc; 8 octombrie, ora 11.00, Carmina Burana, cu reprezentanţi oficiali şi actori ai Teatrului Naţional Târgu-Mureş; 9 octombrie, ora 14.00, Love Stories, cu Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Alexandru Pavel, Diana Cavallioti; 10 octombrie, ora 11.00, Don Quijote, cu managerul T.N.O.B. Oleg Danovski, Daniela Vlădescu şi solişti din corpul de balet al T.N.O.B. Oleg Danovski. Biletele se găsesc la sediul Casei de Cultură Oradea, P-ţa. Ferdinand nr. 4, între orele 9.00-16.00. În limita locurilor disponibile, biletele se vor vinde şi la intrarea in sala de spectacol, cu o oră îninte de începerea spectacolului. Informaţii actualizate despre spectacole, artişti şi desfăşurarea spectacolelor, se pot afla de pe pagina de Facebook (www.facebook.com/toamnaoradeana), contul de Twitter (www.twitter.com/toamnaoradeana) sau site-ul festivalului (www.toamnaoradeana.com). Festivalul este organizat de Casa de Cultură Oradea, cu sprijinul Primăriei municipiului Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.