Oradea a fost, în perioada 26-30 octombrie, gazda celei de-a cincea ediții a festivalului de dans și multiart Infinite Dance Festival, în organizarea Teatrului Szigligeti din Oradea.

Infinite Dance Festival, lansat de Ansamblul Nagyvárad al Teatrului Szigligeti cu intenția de a crea o tradiție, a reunit, în orașul de pe Crișul Repede, o serie de evenimente unice în regiune, axate pe genurile de teatru-dans.

Potrivit lui Bozsodi-Nagy Orsolya, secretar literar la Teatrul Szigligeti, la ediția de acest an a evenimentului, au fost prezente șapte trupe, invitate din trei țări, respectiv Ansamblul Nagyvárad al Teatrului Szigligeti, care a participat și el cu două spectacole.

A fost primul an în care organizatorii au reușit să includă în program o trupă din altă țară decât România sau Ungaria. Barcelona Flamenco Ballet a adus la Oradea un spectacol deosebit de frumos, intitulat „Luxuria”, care s-a desfășurat în fața unei săli arhipline, în seara de miercuri, și a inclus atât dans flamenco tradițional, cât și elemente de balet contemporan, cu acompaniament live de muzică flamenco autentică. Din București, au fost prezente două trupe. Contemporary Creative Dreamers, o companie independentă de dans contemporan, care își mai prezentase o producție la o ediție anterioară a IDF. Tot din Capitală a venit trupa absolvenților UNATC „I.L. Caragiale” București, cu spectacolul Teodorei Tudose de disertație - Artă Coregrafică, intitulat „Iubește-mă cinci minute”. Și din Budapesta au răspuns invitației organizatorilor câteva trupe. Gangaray Dance Company a prezentat spectacolul „Agora I”. A urmat „Agapé”, o producție a trupei PR-Evolution Dance Company, despre cea mai pură formă a iubirii, iar în dimineața zilei de vineri, tinerii membri ai Teatrului Național de Dans Budapesta au prezentat un spectacol de educație teatrală în fața unui public compus din liceeni. Sâmbătă seara, după spectacolul Teodorei Tudose, a putut fi urmărită evoluția studenților de la cele trei departamente - Dans popular, Dans contemporan și Balet clasic – din cadrul Universității Maghiare de Artă Dansului. Festivalul s-a încheiat duminică seara, cu un spectacol-eveniment al Trupei Duda Éva, intitulat „Ramazuri”. Compania este una din cele mai cunoscute trupe de dans din țara vecină, îndrăgită și de publicul orădean pentru umorul și elementele spectaculoase, uneori chiar acrobatice, care o caracterizează. Gazda evenimentului a participat cu spectacolul de dans contemporan „Antigona”, respectiv spectacolul de teatru-dans „La belle epoque”.

Pe lângă spectacole, în ziua de vineri, a avut loc și un performance cu totul deosebit pe strada Republicii, pe și sub balconul Casei Kolozsváry, cu participarea studenților de la canto clasic ai Universității Creștine Partium, a artistului de graffiti Pázmán Andor, a dansatorilor Ansamblului Nagyvárad, precum și a elevilor de la Unique Dance Studio.

Pe parcursul festivalului, artiștii Ansamblului Nagyvárad au susținut workshopuri de dans, cu participarea a trei trupe amatoare din Oradea, una de hip-hop, una de majorete, respectiv o clasă de balet clasic. La sfârșit, în ultima zi a festivalului, a avut loc un concurs între acestea, jurizat de dansatorii Ansamblului.

„Evenimentul își propune, la fiecare ediție, să scoată în evidență diversitatea artei dansului, dar și să o aducă mai aproape de orădeni. Este un festival unic în regiune, fondat cu zece ani în urmă de Ansamblul Nagyvárad al Teatrului Szigligeti Oradea, și care are loc bianual”, ne-a mai declarat Bozsodi-Nagy Orsolya.