Din păcate, la noi, termenul occidental de "război rece", fiind interzis la utilizare în istoriografia comunistă, s-a impus cu greu după 1989. Editurile româneşti, la rândul lor, nu au promovat această expresie până de curând, considerând probabil că nu e o una comercială, care să atragă publicul cititor.

Iată de ce, prima istorie a Războiului Rece, apărută cu un deceniu în urmă, a fost ascunsă sub un alt nume, rămânând necunoscută. Asta şi pentru că tirajul ei, fiind sponsorizat de o bancă, a fost distribuit gratuit, nicio bucată nevăzând librăria! Iată însă că, spre finele anului trecut, "revăzută şi adăugită substanţial", cum zice autorul ei, această istorie a apărut numai pentru librării! Este deci o ediţie a doua, dar cu un nume uşor schimbat:" Istoria Diplomaţiei: Secolul XX", apărută la Editura Cetatea de Scaun, din Târgovişte. Prima se numea "Diplomaţia secolului XX" şi apăruse în 2006, sub egida Fundaţiei Europene Titulescu, organism legat de numele fostului premier Adrian Năstase...

Autorul este academicianul Constantin Vlad, fost diplomat în perioada de glorie a ascensiunii lui Ceauşescu (apropo de academicianul Mircea Maliţa, din Oradea!), un om care cunoaşte deci din interior şi de la înalt nivel sistemul internaţional. În plus, perioada pe care o descrie, a trăit-o în cea mai mare parte, cunoscând-o în detaliu. Autorul nu s-a mulţumit însă cu o istorie a Războiului Rece propriu-zis, el mergând în urmă până la Primul Război Mondial şi venind cu un capitol post Război Rece, la final. Din cele 784 de pagini ale frumosului volum legat, cartonat şi supracopertat, circa 500 revin Războiului Rece, cu toate crizele sale. Iată de ce se cuvine ca această lucrare să figureze în istoriografia românească ca fiind prima istorie a Războiului Rece, publicată de un autor român. E adevărat că autorul pune accentul pe diplomaţie, neglijând într-o anumită măsură aspectele militare, sociale şi culturale, dar asta nu-i poate răpi întâietatea de primă istorie românească a Războiului Rece. Pentru unii, scrisă aşa cum e, pare o operă mult mai uşor de citit şi asimilat, fiind utilă atât studentului cât şi profesorului, atât diletantui cât şi academicianului.

O recomandare din partea reputatului istoric şi academician Dinu C. Giurescu deschide volumul lui Constantin Vlad. Astfel, aflăm că avem de-a face cu "o lucrare de referinţă", fiind "prima noastră sinteză şi analiză de asemenea proporţii". Fiind "o lucrare de magnitudine", academicianul Giurescu subliniază şi că „practica dvs. (a lui Constantin Vlad - n.n.) în diplomaţie şi, deopotrivă, în cercetare, a asigurat acuitatea şi calitatea interpretării". Prin urmare, Giurescu încheie cu "felicitări pentru acest opus magnum care soseşte la timp şi nu va fi egalat în viitorul previzibil"!

"Istoria Diplomaţiei: Secolul XX" este împărţită în şapte părţi, trei dintre ele (IV, V şi VI), cele mai consistente revenind Războiului Rece propriu-zis (paginile 203 - 682). Partea a VII-a, "Diplomaţia post-Război Rece" conţine încă suficiente pagini care pot fi incluse la "Războiul Rece", de aceea spuneam de un număr de circa 500 de pagini alocate acestui subiect. În fapt, ne putem întreba dacă întreaga lucrare nu ar putea fi numită "Istoria Războiului Rece", având în vedere că reputaţi istorici occidentali (André Fontaine, Paul Johnson, dicţionarul Larousse) susţin că Războiul Rece apare o dată cu cucerirea puterii de către bolşevicii ruşi, în Primul Război Mondial! Partea din 1945 până în 1990 este doar un episod mai îndârjit pe arena mondială...  Constantin Vlad dedică deci celor două războaie mondiale şi perioadei interbelice, câte un capitol, adică primele trei. Astfel, lucrarea e structurată pe şapte părţi, cu 22 de capitole, având şi un util Indice de nume şi o cuprinzătoare Bibliografie.

Constantin Vlad elaborează propria definţie, una elegantă, a Războiului Rece: "În secolul 20, în mod concret în a doua jumătate a acestuia, omenirea cunoştea un fenomen absolut inedit: scindarea Lumii în două tabere. Nu era vorba, pur şi simplu, de două grupări de state, nici chiar de două alianţe militaro-politice - tipuri de structuri de care istoria modernă nu dusese lipsă. Nu, era mai mult şi mai grav: cele două tabere întruchipau două ideologii opuse, care se excludeau reciproc, excludere pe care o imprimau întregii construcţii politice, economice, culturale, militare pe care o patronau. Lumea a fost scindată în două sisteme economico-sociale şi politice opuse: capitalismul şi socialismul, care-şi declamau deschis superioritatea şi obiectivul de a surclasa, de a întrece şi, în final, de a-şi înfrânge adversarul. Pericolul principal al acestei sciziuni-confruntări, care a rămas în istorie prin sintagma Războiul Rece, provenea din împrejurarea că fiecare tabără îşi crease alianţe politice şi aparate militare a căror intrare în acţiune prin război purta în sine nu numai pericolul anihilării reciproce a protagoniştilor, ci şi pe cel al distrugerii civilizaţiei umane, aşa cum o cunoaştem astăzi".

Academicianul Constantin Vlad, deşi nu apare ca o figură cunoscută publicului larg, este de fapt o mai veche personalitate. Din 1967 el a devenit doctor în Filosofie, a fost membru al Delegaţiei României la prima Conferinţă pentru securitate şi cooperare în Europa (1972-1975), dar şi ambasador al României în Finlanda (1973-1978). Lucrarea sa de referinţă este tocmai cea prezentată mai sus, ea fiind un opus magnum, cum bine observa Dinu C. Giurescu în acea recomandare prestigioasă.

Doru SICOE