La Filarmonica de Stat - Spectacol de suflet cu Victor Rebengiuc şi Grigore Leşe
Festivalul Toamna Orădeană continuă în acest weekend cu două spectacole ale unor artişti de valoare ai culturii româneşti. Astfel, astăzi, 6 octombrie, de la ora 20.00, la Filarmonica de Stat Oradea, Victor Rebengiuc şi Grigore Leşe vin cu un spectacol de suflet, 100% românesc, în care versurile lui Ioan Alexandru, recitate cu pasiunea actorului Victor Rebengiuc, se împletesc cu horele duios interpretate de Grigore Leşe.
Cei doi artişti sunt pentru prima oara împreună în acest spectacol, care s-a jucat cu săli pline de fiecare dată când a fost prezentat. Duminică, 7 octombrie, tot la Filarmonica orădeană, de la ora 20.00, vor concerta Gabriel Dorobanţu şi Gheorghe Gheorghiu. Gheorghe Gheorghiu este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti de şlagăre, care, prin muzica sa, s-a făcut cunoscut atât în ţară, cât şi în străinatate. A susţinut numeroase concerte şi turnee în toată lumea, fiind unul dintre cei mai talentaţi artişti. Rămâne cunoscut pentru celebrele "Unde dragoste nu e..." sau "Doi ochi căprui". Gabriel Dorobanţu, interpret prin excelenţă de melodii cu iz romantic, a reuşit să reziste în noul context muzical de gen autohton nefăcând rabat de la calitate şi ţinând cu perseverenţă linia melodică sentimentală care îl prinde atât de bine. Melodii intrate în patrimoniul de hituri al muzicii uşoare româneşti vor fi interpretate în concert: "Hai vino iar în gara noastră mică", Mă întorc la tine", "Niciodată" şi altele. Biletele se găsesc la Casa de Cultură Oradea, P-ţa Ferdinand nr. 4, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 9.00-16.00, cât şi înaintea spectacolelor, la Casa de Cultură Oradea, în limita locurilor rămase disponibile. Informaţii actualizate despre spectacole, artişti şi desfăşurarea spectacolelor se pot afla accesând pagina de Facebook (www.facebook.com/toamnaoradeana), contul de Twitter (www.twitter.com/toamnaoradeana) sau site-ul festivalului (www.toamnaoradeana.com).
Festivalul Toamna Orădeană este organizat de Casa de Cultură Oradea, cu sprijinul Primăriei municipiului Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.