La Filarmonică, două concerte cu muzică din filme
În urma numeroaselor solicitări venite din partea publicului, conducerea Filarmonicii orădene a decis să organizeze două concerte cu muzică din filme. Primul va avea loc joi, 28 februarie, iar al doilea, vineri, 1 martie, de la ora 19.00, în sala Enescu-Bartok. Potrivit lui Todor Albert, managerul Filarmonicii, aproape toate locurile din sală au fost ocupate şi pentru cel de-al doilea concert.
Organizarea concertelor cu muzică din filme a devenit o tradiţie la Oradea datorită implicării şi aprecierii deosebite din partea publicului şi mulţumită colaborării cu dirijorul Shinya Ozaki, din Japonia. Maestrul Ozaki revine la Oradea a treia oară să dirijeze lucrări de mare popularitate din literatura muzicală a artei cinematografice. Domnia sa a dirijat numeroase orchestre la noi în ţară, printre care şi Orchestra Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti. Din anul 1994, îşi desfăşoară activitatea ca dirijor permanent al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat Târgu Mureş şi al Ansamblului Camerata Transilvanica. "Este a treia oară când vin să dirijez muzică de film la Oradea. În acest concert, avem şi lucrări noi, printre care Evita, The Phantom of the Opera, Memoirs of a Geisha şi King Kong", a spus dirijorul Shinya Ozaki ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, menţionând că acest gen de evenimente muzicale este foarte solicitat în întreaga ţară. "La Târgu Mureş, de exemplu, am dirijat trei asemenea concerte consecutiv. Cei mai pasionaţi de aceste concerte sunt tinerii, care au astfel ocazia să asculte muzică celebră din filme, dar şi să vadă pe viu cum arată un dirijor şi o orchestră", a mai spus maestrul Ozaki. Programul va cuprinde titluri celebre din perioada ultimelor cinci decenii ale artei filmografice universale: The Phantom of the Opera, Moon River, A Trumpeter's Lullaby, 007 Theme, A Whole New World, Evita, Angela's Ashes, Star Wars, Spiderman, Memoirs of a Geisha, King Kong, Somewhere in Time şi Superman.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.