Lansare de carte la Universitatea din Oradea - „Valeriu Anania - La început a fost poezia”
Recent, în Aula Magna a Universității din Oradea, a avut loc lansarea cărții „Valeriu Anania - La început a fost poezia”, semnată de prof. dr. Diana Popa.
„A vorbi despre Valeriu Anania este un demers inițiatic, captivant, care deschide temerarului un labirint în care riscul de a se rătăci rămâne la fel de ferm, indiferent în care punct al incursiunii s-ar afla”, declară prof. univ. dr. habil. Maria-Mina Rusu, de la Ministerul Educației, în prefața cărții.
Domnia sa a făcut parte din prezidiu alături de prof. univ. dr. habil. Florin Cioban de la Facultatea de Litere din cadrul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Livia Bandici, prorector al Universității din Oradea, preot lect. univ. dr. Paul Bogdan Ivanov, redactor la Editura universității orădene, Roxana Ivașca și, bineînțeles, autoarea cărții, Diana Popa, inspector școlar la Inspectoratul Județean Bihor.
Moderatorul evenimentul a fost profesorul Florin Cioban, care a început cu un discurs emoționant despre întâlnirea cu Valeriu Anania. Doamna prof. univ. dr. habil. Livia Bandici a declarat că: „suntem onorați să găzduim un eveniment cultural de o asemenea avengură”. De asemenea, domnia sa a ținut să mulțumească autoarei, deoarece a ales Universitatea din Oradea pentru lansarea cărții dumneaei, carte care are la bază o cercetare de înaltă ținută academică. În prezentarea pe care domnul profesor Florin Cioban a făcut-o doamnei profesoare Maria-Mina Rusu, a declarat că aceasta „a devenit echivalentul limbii române în cadrul Ministerului Educației”.
Doamna profesoară Maria-Mina Rusu a numit scrierea acestei cărți „o naștere culturală cu atât de mulți oameni în sală” și a mulțumit Editurii Universității din Oradea că a acceptat să publice un autor din învățământul preuniversitar.
Teolog profesor Paul Bogdan Ivanov, care l-a cunoscut îndeaproape pe Valeriu Bartolomeu Anania, a menționat că „Anania nu a crezut în destin, dar a crezut în oameni și, cu toate că aceștia l-au trădat și că a preferat să lucreze cu tinerii pentru că aceștia nu sunt corupți și pentru că alături de ei simte că întinerește”. Un lucru puțin cunoscut de cei prezenți în sală a fost faptul că Valeriu Bartolomeu Anania a fost legat de Universitatea din Oradea, primind cel mai înalt titlu academic Doctor Honoris Causa.
„Sunt un om cuvântat”, spunea Bartolomeu Anania, referindu-se la faptul că este un om de cuvânt. Iar informația care a impresionat auditoriul a fost că preotul Anania, la ieșirea din închisoarea de la Aiud, avea în minte 13.000 de versuri. Deși nu se considera un mistic, poeziile l-au apropiat de mistic făcându-l să trăiască o stare de har. Cu toate acestea, „dramaturgia îl definește”, a adăugat teologul Paul Bogdan Ivanov, citându-l pa Bartolomeu Anania: „Am fost un regizor de scenă”.
În discursul domniei sale, redactor Roxana Ivașca a afirmat că: „Dincolo de contribuția extrem de semnificativă adusă la cunoașterea temei cercetate, prin perspectiva pluridisciplinară utilizată și prin punerea în circulație și hermeneutica unor texte inedite din creația lui Bartolomeu Anania, poate că marele merit al acestei cărți este acela de a fi recunoscut și redat locul dintotdeauna al Logosului Divin, așa cum Anania însuși l-a văzut, la temelia și în chiar centrul existenței și creației sale.”
La final, a luat cuvântul autoarea volumului care a declarat că: „am toate emoțiile la mine și sper să vi le transmit și dumneavoastră”. A avut extraordinara șansă să pătrundă în atelierul lui Anania de la Mănăstirea Nicula și l-a studiat într-o manieră corectă, dreaptă. Anania spunea: „Opera mea literară nu mă interesează, dar ne interesează”. A oferit-o lumii, așa cum i-a fost predestinat, chiar dacă el nu a crezut în destin.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe din partea autoarei Diana Popa.
Despre activitatea securistica în SUA a tovarășului Bartolomeu ati vorbit?