După o lună în care grădina Palatului Episcopal Romano – Catolic din Oradea s-a transformat într-un tărâm de poveste, expoziția multimedia interactivă a ajuns la final.

 

În acest timp, peste 8.000 de vizitatori au pătruns într-o lume a fanteziei, a luminilor şi a culorilor, în cadrul unui proiect inedit, unic în România.

Astfel, din 19 septembrie și până pe 18 octombrie, istoria și legendele locului au prins viață și s-au metamorfozat într-un spectacol cinetic de lumină și artă, la care vizitatatorii au participat activ pășind într-o lume de basm, unde s-au lăsat purtați de val.  Prin intermediul tururilor ghidate, a căror durată a fost de 30 de minute pe tur, participanții s-au bucurat de un spectacol cu totul inedit.

Magic Garden este un proiect unic în România, în cadrul căruia povestea Grădinii Palatului Episcopal s-a spus într-un alt mod, prin lumini și culoare. Locul s-a arătat surprinzător și impresionant atât celor care îl cunosc, cât și celor care l-au vizitat pentru prima oară.  Instalațiile artistice din cadrul expoziției au reușit să scoată în evidență, într-un alt mod, arhitectura splendidă barocă. Magic Garden a fost un spectacol de lumini, muzică, scenografie și artă modernă pus în scenă de artiști cu renume internațional și experiență din România și Norvegia. Experiența interactivă a stimulat simțurile participanților și i-a invitat să ia parte, pe toată durata traseului, la acțiune în mod direct.

12 instalații multimedia realizate de artiști din România și Norvegia, o parte dintre ele selectate în urma unui concurs de proiecte, au transformat peste noapte aleile grădinii palatului. Plimbându-se prin Magic Garden, vizitatorii s-au întâlnit cu regele Ladislau, experiență înlesnită de Cecilie Knutsen, artist plastic și vizual din Bergen (Norvegia), au putut admira budoarul împărătesei Sissi, imaginat de Alexandru Pantelimon, un profesionist din zona de producție de teatru și operă sau au auzit cum bate „Inima Pământului”, instalație creată de norvegianul Morten Skattkjær, un artist experimentat în construcția designului vizual și arhitectural pentru evenimente. Totodată, au putut asculta muzica inspirată din compozițiile lui Michael Haydn. În plus, toți cei care au pășit în Magic Garden s-au putut bucura de insulele colorate de lumină, de muzica special compusă pentru proiect de compozitorul Alexei Țurcan, precum și de spectacolele de artă stradală. Horologium a fost personajul care i-a întâmpinat pe vizitatori și i-a  însoți pe tot parcursul traseului.

Proiectul a avut și o componentă inedită, și anume aceea că participanții au putut experimenta expoziția folosindu-se de realitatea augumentată, prin instalarea aplicației Magic Garden. Scanând codul QR din perimetrul evenimentului, au putut vedea direct cu camera telefonului cum arăta curtea Palatului Episcopal Romano-Catolic odinioară.

Magic Garden este o expoziție multimedia captivantă și unică în România, care și-a propus să evidențieze și să popularizeze povestea și istoria unor spații considerate patrimoniu cultural național, folosind instalații artistice contemporane și multimedia. Prima ediție a Magic Garden a avut loc în Grădina Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea și s-a adresat publicului larg. Proiectul este inițiat de Asociația Why Not Us - Asociația De Ce Nu Noi, și este implementat în parteneriat cu Christian Westblikk din Norvegia.  

Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Valoarea totală a finanțării este de 965.505.78 lei (aproximativ 200.000 de euro), din care 820.679,91 lei este finanțare nerambursabilă din SEE (aproximativ 190.000 de euro), iar 144.825,87 lei - finanțare nerambursabilă din bugetul național. Perioada de derulare a proiectului este de opt luni.