Dumitru Stăniloaie - 100 "Sfântul cărţilor" - cum a fost supranumit Dumitru Stăniloaie - ar fi împlinit, în această toamnă, 20 de luştri. Născut la Vlădeni (jud. Braşov), în 5 octombrie 1903, după absolvirea Liceului "Şaguna" din Braşov, urmează cursurile de teologie la Cernăuţi, unde îşi va lua doctoratul în 1928. A făcut studii teologice la Atena, M?nchen şi Berlin. Devine rector al Academiei Teologice din Sibiu, la 33 de ani. Mutat la Bucureşti, începe să publice monumentala Filocalie (12 volume). Arestat în 1958 pentru "activitate împotriva ordinii sociale", va sta 5 ani în temniţele comuniste de la Jilava şi Aiud. După deschiderea politică de după 1924 şi la presiunea forurilor academice europene, i se permite să publice mai multe cărţi şi să participe la câteva întruniri ecumenice mondiale. Doctor Honoris Causa al Facultăţilor de Teologie din Thesalonic, "St. Serge" Paris, Belgrad, Bucureşti. A fost distins cu numeroase premii internaţionale, dintre care amintim: Premiul "Dr. Leopold Lucas" al Facultăţii de Teologie Evanghelică din T?bingen şi Crucea "Sf. Augustin de Canterbury", oferită de primatul Angliei. Părintele Dumitru Stăniloaie a fost ales, după 1990, membru al Academiei Române, iar editurile s-au întrecut în a-i publica tomurile pline cu apa vie a înţelepciunii şi credinţei sale. Despre suferinţa lui trecută, după acea condamnare absurdă, se mulţumea să spună doar atât: "Cel mai mult suferi când faci rău, nu când îl suporţi... De fapt, pentru voi a fost cel mai greu. Voi aţi simţit umilinţele şi sărăcia, nu eu. În închisoare, neavând nimic, aveam de toate". Iată o amintire a fiicei sale Lidia, despre ilustrul său părinte: "A plecat dintre noi (în urmă cu 10 ani), aşa cum a trăit - senin, împăcat cu sine şi cu toată lumea, fără dureri, fără regrete. Ultimele lui cuvinte le-a rostit ca un testament. Vorbea despre cum să vorbim neîncetat cu Maica Domnului. Le-am publicat într-o carte. Sunt două pagini dense, esenţiale. Cineva spunea că se aseamănă cu ultimele cuvinte rostite de către sfinţi înaintea morţii. Unii spun că acesta ar fi un semn al sanctificării viitoare. Mi-e greu să mă pronunţ. Parcă e prea devreme şi, oricum, nu asta îşi dorea tata. Singura lui dorinţă era să fie un creştin adevărat, să-L merite pe Hristos, oriunde şi oricând, în tot ce face". Citiţi-l, oameni buni, citiţi-l cu luare-aminte pe "Sfântul cărţilor"...