Revista de cultură Familia și Librăria Cărturești Oradea invită orădenii la lansarea primului număr al seriei a VI-a din istoria revistei, precum și a noului site al publicației. Evenimentul va avea loc marți, 23 februarie, la Librăria Cărturești din Lotus Center, de la ora 18.00.

Vor fi prezenți membrii redacției și invitați ai acestora, printre care și artistul fotograf orădean Ovi D. Pop, autorul fotografiei de pe coperta revistei.

Noua serie a Revistei de Cultură Familia urmărește atât continuarea unei îndelungate tradiții, de peste 156 de ani, cât și înnoirea aspectului și a conținutului editorial, orientând revista spre cititori. Așa cum demonstrează sumarul primului număr, au fost păstrate unele colaborări de prestigiu (Gh. Grigurcu, Al. Cistelecan, Florin Ardelean, Magda Danciu), cărora li s-au alăturat colaboratori și rubrici noi (Marius Chivu, Alex Moldovan, Dan-Liviu Boeriu). Conceptul grafic complet regândit este realizat de Miron Beteg, iar artistul lunii ianuarie este orădeanul Ovi D. Pop. Ilustrația de copertă și fotografiile din interior îi aparțin. De asemenea, revista Familia, în parteneriat cu lanțul de librării Cărturești, demarează un proiect unic în România, Bestsellers Cărturești: nouă topuri alcătuite în funcție de vânzările naționale dintr-o lună anume. Este prima încercare de sistematizare periodică după acest criteriu, pe modelul celebrelor topuri New York Times Bestsellers.

Site-ul www.revistafamilia.ro beneficiază, de asemenea, de o față nouă, care va fi dezvăluită cu această ocazie. Modern ca prezentare grafică și funcționalitate, acesta va funcționa ca portal cultural, adunând nu doar materialele din edițiile print ale revistei, ci și articole, avanpremiere, interviuri, reportaje destinate exclusiv spațiului online.

Sunt așteptați toți iubitorii de literatură și de cultură. Purtarea măștii de protecție este obligatorie. Toți cei care nu pot participa fizic vor putea urmări evenimentul online pe paginile de Facebook ale revistei Familia și librăriei Cărturești.