În ultimul deceniu interesul pentru istoria evreilor din Bihor, ca minoritate care a avut un rol semnificativ în viaţa economică şi culturală locală, a crescut într-un mod considerabil datorită unor universitari orădeni, care şi-a îndreptat atenţia, concomitent cu cercetarea acelor aspecte ale trecutului, şi asupra problematicii legate de experienţele dramatice trăite de evrei în anii 1940-1944, asupra cărora s-a păstrat tăcerea decenii de-a rândul.

Pentru a corecta aceste goluri din cunoaşterea trecutului, care s-a aflat sub preferinţele subiective ale vremii, s-au făcut demersuri istoriografice serioase (fiind publicate mai multe studii şi articole), precum şi de natură organizatorică (a fost întemeiat Centrul de Cercetare a istoriei evreilor "Eva Heyman" în cadrul Universităţii din Oradea şi s-au desfăşurat la Oradea trei conferinţe internaţionale, în anii 2010-2012, pe teme de istorie a evreilor din Europa Centrală). Toate aceste lucrări au fost editate şi introduse în circuit internaţional. În continuarea - şi, în acelaşi timp, pentru completarea - unor activităţi recuperatoare de această factură vine, ca o iniţiativă de excepţie, aplecarea istoricului Antonio Faur, profesor la Universitatea orădeană şi director al Centrului de Cercetare "Eva Heyman", asupra unor momente remarcabile din viaţa evreilor bihoreni într-un deceniu dramatic (1942-1952), acestea fiind prezentate în recenta sa carte intitulată "Un deceniu din existenţa evreilor bihoreni (1942-1952) Contribuţii istoriografice şi documentare" (Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2012, 278 p.). Apărută în condiţii ştiinţifice deosebite, cartea reprezintă un stadiu al cercetării problemei menţionate şi, totodată, marchează faptul că la Oradea s-a constituit un grup de universitari şi cercetători, care acordă o atenţie necesară şi realităţilor regionale, în care minoritatea evreiască s-a manifestat eficient şi, uneori, cu o pregnanţă recunoscută. Cartea profesorului universitar Antonio Faur conţine 12 materiale ştiinţifice asupra cărora nu vom stărui, însă vom remarca unele contribuţii cu caracter inedit, care îi conferă o valoare incontestabilă. Este vorba de faptul că în perioada tragică a aplicării "soluţiei finale" asupra evreilor din Oradea şi nordul judeţului Bihor, în primăvara anului 1944, la Oradea a funcţionat un Consulat general al Regatului României, condus de consulul general dr. Mihai Marina, ai cărui membri au acţionat pentru salvarea de la moarte sigură a evreilor ghetoizaţi (în cele două ghetouri orădene), trecându-i cu maşina Consulatului sau cu ajutorul unor călăuze - ţărani români care cunoşteau foarte bine locurile - peste graniţă, din Ungaria în România. Tot în acest consulat, prin salvarea membrilor săi, a fost redactată forma finală a unui memoriu, care a fost trimis la Crucea Roşie din Elveţia şi conţine date precise despre ce li s-a întâmplat evreilor din partea de nord a Transilvaniei, unde au fost organizate 13 ghetouri în care au fost înghesuiţi, în condiţii inumane, peste 150.000 de evrei, toţi aceştia fiind ulterior deportaţi de jandarmii horthyşti şi de soldaţi S.S. în lagărele morţii din Polonia (Auschwitz-Birkenau). În carte sunt prezentate şi alte acţiuni de salvare a evreilor, datorate avocatului Aurel Socol, o figură reprezentativă şi un intelectual umanist, cu spirit de sacrificiu şi de solidaritate umană.  Prin publicarea acestei cărţi istoricul orădean face operă de recuperare istorică demnă de aprecierea contemporanilor şi conferă substanţă unei istoriografii cu privire la istoria evreilor din părţile de vest ale ţării. Celor interesaţi de carte pot să-l contacteze pe autor pe adresa de e-mail: afaur01@gmail.com.