La deschiderea oficială a Festivalului de Teatru Scurt - ediţia a XIV-a -, directorul general al Teatrului de Stat Oradea, Lucian Silaghi, le-a urat "bun venit" oaspeţilor, dar şi publicului, subliniind dorinţa tuturor ca "acest festival, devenit o manifestare emblematică pentru oraşul nostru, să se constituie ca o incontestabilă reuşită". Primarul municipiului, Petru Filip: "Mă simt onorat pentru faptul că Primăria a fost în măsură să susţină material şi logistic Festivalul. Ne mândrim că - într-o perioadă când viaţa teatrală din România cunoaşte sinusoide - Oradea poate oferi publicului un adevărat regal teatral". Directorul artistic şi selecţionerul unic al F.T.S., prof. univ. dr. Marian Popescu, a ţinut să releve că organizarea unui asemenea Festival este un adevărat act de "curaj", dar noi, cu toţii, vom avea ceea ce merităm. "Teatrul este o artă vie, căci el ne poate călăuzi spre bucuriile simple, spre a simţi binele care lucrează, prin teatru, în noi. Am cunoscut în Oradea oameni care încearcă să renască Teatrul de Stat de aici, iar aceasta va putea deveni realitate prin interesul pe care dumneavoastră, Publicul, îl veţi arăta pentru teatru. Vă pot spune că, prin această ediţie a Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea, ne-am propus - atât eu, cât şi organizatorii, să conlucrăm eficient din interiorul ideii de teatru; pentru ca spectatorii să se apropie şi mai mult de această fascinantă artă. Vor avea loc discuţii libere cu regizorii şi actorii invitaţi, vă veţi putea bucura de spectacole de excepţie, în serile care vor urma". Primul spectacol: "Exact în acelaşi timp", de Gellu Naum Traume convertite în hohote de râs Festivalul a fost deschis de Teatrul Naţional "Lucian Blaga", din Cluj-Napoca, cu piesa "Exact în acelaşi timp", de Gellu Naum, în regia lui Mihai Măniuţiu, pentru care acesta " a primit lauri - "Cel mai bun regizor" - la Gala UNITER din acest an. Această primă lucrare pentru scenă a marelui poet - plecat într-o lume mai bună, stelară, în urmă cu doi ani - este, de fapt, o privire scrutătoare, gâlgâind de un umor mai negru decât nopţile fără lună; ea vine din interiorul fantast - abisal şi intens persiflant al "bolgiilor" sale poetice, suprarealiste. Regizorul Mihai Măniuţiu - ale cărui mize artistice sunt întotdeauna surprinzătoare - a adaptat pentru scenă acest text naumian, cu siguranţa tranşantă a celui care ştie să pună degetul pe rană, chiar dacă aceasta ustură în smârcurile subconştientului. Chiar dacă teatrul însemna pentru suprarealişti artificialitate, făcătură, mimare a vieţii şi, prin meschina lui putere de simulare, contrariul poeziei". "Exact în acelaşi timp" este o fulminantă dovadă că se poate "plonja fără colac de salvare în "apa grea prin care mişună paradoxuri ciopârţite tentaculele retezate ale traumei care jubilează în plin absurd, spasmele cele mai groteşti fiind convertite în hohote de râs. Este ca şi cum, pe rana aceea, de care aminteam mai sus, autorul piesei, regizorul şi actorii ar pune sare-amară amestecată cu zahăr ars şi cenuşe de pasăre Phoenix, făcându-şi care mai de care, complice, cu ochiul. Cert este că spectacolul inaugural al Festivalului de Teatru Scurt al Naţionalului clujean a fost pentru Măria Sa Publicul orădean o adevărată provocare a percepţiei unei formule teatrale oarecum insolite, primind cu pieptul deschis "tirul" concentrat al replicilor savuroase, mustind precum un burete de "umorile" umorului. Marian Râlea în rolul C?cile/Rafael nu mai are nevoie de laude, căci acestea i-ar "jigni" uriaşul potenţial comico-tragic. Aş zice, doar, că e greu să-ţi închipui un alt actor în rolul acesta. A existat acel flux spectacular de energizare - despre care avea să vorbească maestrul Mihai Măniuţiu, la întâlnirea cu publicul tânăr -, a fost un fel de îmbăiere spiritual-sufletească în aurul lichid al bucuriei de a face teatru, de a înţelege şi iubi teatrul.