Vineri, în data de 14 iunie, a avut loc un spectacol deosebit de operă la Teatrul ”Regina Maria” din Oradea, „O scrisoare pierdută”. Lucrarea reprezintă recontextualizarea operei caragialiene din perspectiva cetățeanului turmentat. Muzica este compusă de Dan Dediu, iar din distribuție au făcut parte soprana Elena Dediu (Zoe Trahanache), tenorul Andrei Lazăr (Nae Cațavencu), baritonul Marian Pop (Ștefan Tipătescu), baritonul Daniel Filipescu (Tache Farfuridi) și bas-baritonul Răzvan Georgescu (Agamemnon Dandanache), iar regia este semnată de Diana Păcurar. Rolul cetățeanului turmentat a fost reînviat de extraordinara doamnă Maia Morgenstern.

 

Spectacolul a fost ceva surprinzător și neașteptat: bineînțeles, subiectul politic rămâne actual și în zilele noastre. A existat o structură clară de monologuri și discursuri politice, oscilând între viziunile de dreapta și de stânga, legate între ele de intervențiile nemaipomenite ale cetățeanului turmentat care citea ziarul, urmărea alegerile și se confrunta cu veșnica problemă: el cu cine votează? Lucrarea a avut un caracter experimental, mai ales din cauză că rolul cetățeanului a fost interpretat de o femeie. Desigur, acest rol în concepția doamnei Morgenstern a fost pentru public șocant, actual și foarte natural; a oferit o interpretare originală și ireproșabilă pe o scenă aproape goală de decoruri. În timpul numerelor muzicale ea rămânea în scenă, umplând fundalul cu o mișcare coregrafică, reușind să redea tumultul extenuant din timpul alegerilor printr-o energie motrică fenomenală, care se revărsa asupra poporului: “Toată lumea să trăiască, să ne facă fericiți!” (motto-ul finalului piesei). Orchestra a fost la fel de minimalistă ca și decorul, compusă dintr-un pian, un acordeon și un contrabas. În schimb, combinația de instrumente a întărit autenticitatea ritmurilor și temelor: fiecare personaj a fost definit de un ritm specific și un dans de caracter bine gândite. Adesea, orchestra, ca un personaj în sine, făcea parte din jocul scenic al interpreților. Iată cum ne vorbește compozitorul Dan Dediu despre personajele muzicale reconcepute de el: “Tango: ăsta e Tipătescu! Cațavencu, versatil și alunecos într-un registru ce trece de la hora lungă și romanță la habaneră și French can-can; Farfuridi, pendulând între bossa nova și peșrev turcesc; Cetățeanul turmentat, luând în piept talazurile fanfarei moldovenești; Dandanache, un OZN politic arhetipal muiat în sos de vin folkloric, cu  iz suspect de manea, dar cu pretenții și reușită de simfonie. Și bineînțeles, Zoe: platoșa mândră de bolero, ascunzând însă o oază de omenesc, de iubire și suferință sub chipul unui vals trist.” Ceea ce m-a impresionat foarte mult, este extinderea potențialului aparatului vocal. S-au îmbinat cântatul ”operistic” cu vorbirea actoricească într-un foarte interesant și proaspăt concept al caracterizării de personaj. Vocile au scos culori, inflexiuni, jocuri și sunete autentice, care au coborât opera din ”sferele ei celeste” la un nivel mai uman, mai accesibil, păstrându-se noblețea artei cântului. Toți interpreții au fost actori excepționali, iar muzica a fost familiară, satirică, dar elegantă și cu bun gust. Mi-a plăcut îmbinarea acestor universuri într-un mod atât de echilibrat. În mod special mi-a plăcut caracterizarea atât de clară a personajelor prin muzică, ritmuri, costume, stil de a cânta (mai ales a lui Agamemnon Dandanache, întruchiparea grotescului și prost gustului), dar ceea ce voi ține minte multă vreme sunt două portrete atent șlefuite până în pragul perfectionismului: Maia Morgenstern și baritonul Marian Pop (în rolul lui Ștefan Tipătescu). Consider aceste două personaje ca fiind cel mai apreciate de publicul care în final s-a ridicat în picioare și a aplaudat îndelung, entuziasmat și satisfăcut. Cred că lucrarea merită urmărită cu această distribuție care și-a asumat cu excelență stilul și s-a văzut cu ochiul liber cât de bine s-au simțit în roluri. O seară care a început cu o baie de umor, satiră și discursuri politice care au scos la suprafață frustrarea unui popor nemulțumit dar ignorant, s-a încheiat cu ropote de aplauze bine meritate și o amintire care adie în sufletul publicului ca un vânt proaspăt de dimineață în mijlocul unei canicule infernale… Sper că această amintire va fi un prilej de meditare, învățare și trezire la realitate: noi cu cine votăm? Dacă mă întrebați pe mine, eu votez cu obiceiul de a merge la teatru și a te lăsa învăluit și marcat de frumosul „deschizător de ochi”.

 

Valentina Pușcaș

 


 

Material realizat în cadrul proiectului ”Jurnalism muzical pentru comunitate”, finanţat prin Fundaţia Comunitară Oradea