O carte-document de g-ral bg. (r.) prof. univ. dr. Gheorghe Tudor - Bihoreanu, lt. col. (r.) Constantin Moşincat, ing. ec. Ioan Tulvan Fără îndoială, apariţia acestei cărţi (Odă Marii Uniri, Ed. Tipo MC, Oradea, 2004) se cuvine a fi remarcată în mod cu totul deosebit. Aceasta, pentru că evenimentul exponenţial pentru Naţiunea Română, înfăptuit la 1 Decembrie 1918 - acela al revenirii la Patria-Mamă a Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei - trebuia, o dată mai mult, restituit memoriei colective şi individuale româneşti, în integralitatea şi monumentalitatea sa socio-istorică şi politică, dar şi în ardenţa sa de cuget şi simţire românească. În Cuvânt către cititori, autorii cărţii subliniază, de altfel, cu oportună justificare: "Marea Unire din 1918 a fost ca un fruct copt, cules la vreme, edificată prin jertfele martirilor, s-a clădit pe mii de trupuri şi s-a stropit cu potop de suferinţe, de lacrimi şi sânge. Ca vieţuitori bihoreni, suntem mândri de faptele înaintaşilor. Oradea a fost locul unde s-au conceput documente programatice pentru neamul românesc. Studiul ideii de UNIRE ne îngăduie să înlăturăm subiectivismul unor aprecieri şi să conchidem că în fruntea luptei pentru unitate s-au situat politicieni remarcabili, sprijiniţi de cler şi urmaţi de popor în întregul său". Cartea aceasta nu are, desigur, ambiţii şi competenţe exhaustive în ceea ce priveşte conceptul referenţial statuat în istoria oricărui popor, acela de unitate statală, de limbă, neam şi religie, pe care se construieşte, în timp, identitatea unui popor. Dar este, cu certitudine, comparabilă cu o izvorniţă a cunoaşterii de sine, ca români, prin faptele, jertfele şi credinţa celor care ne-au premers, în vremuri şi vremuiri. Se porneşte de la statalitatea dacă în expresia sa militară, de la primele formaţiuni statale ale poporului geto-dac, se ajunge la blocul etnic unitar şi oficial al ţărilor române (coordonare şi acţiuni comune), este ipostaziată Mica Unire - prima sinteză statală în epoca modernă - apoi, ca un corolar al expansivităţii evolutive, este adus în prim-plan războiul reîntregirii naţionale, fixându-se cadrul, apoi, asupra unei sintagme definitorii: Bihorul şi Unirea. De remarcat eşafodajul bibliografic solid şi de mare complexitate care susţine argumentaţia. Aşadar, Cetitorule, Odă Marii Uniri se cuvine să stea, ca o lumină vie şi clară a istoriei, lângă pâinea şi sarea, şi speranţa cu care te hrăneşti. În aceste vremuri, când uneltitori fanatici vor să ne sfâşie iarăşi Ţara, gândul la Marea Unire trebuie să ne ţină în stare de veghe, cu conştiinţa trează a indestructibilităţii Patriei noastre şi a Poporului Român.