După succesul de care s-a bucurat cu "A douăsprezecea noapte", regizorul Alexandru Mâzgăreanu şi-a dat din nou întâlnire cu orădenii, prin intermediul spectacolului "Căsătoria" (N.V. Gogol), care a avut premiera duminică, 14 decembrie. O comedie clasică, "Căsătoria" a fost primită cu aplauze sincere şi are potenţialul de a aduce în teatru un public variat ca vârstă şi pregătire.

Subiectul din piesa lui N. V. Gogol este destul de actual. Avem în prim-plan un burlac trecut de prima tinereţe, Podkoliosin, şi o fată bătrână, Agafia Tihonova, amândoi dornici de căsătorie, amândoi indecişi. În spectacol, regizorul Alexandru Mâzgăreanu şi scenograful Sorana Ţopa mută acţiunea într-o toamnă a vieţii, când frunzele veştejite se aştern covor şi ameninţă să se împrăştie cu fiecare pas făcut înainte. Deşi personajele principale nu exclud fericirea, posibilă într-un mariaj doar atunci când eşti îndrăgostit, ambii se lasă pe mâna terţilor pentru a-şi găsi un partener. Fiokla Ivanovna este peţitoarea care încearcă să le găsească perechea potrivită, în timp ce Kocikariov, prietenul lui Podkoliosin, intervine decis să se ocupe singur de soarta amicului său. Spectacolul lui Mâzgăreanu pune accent pe parvenitism, sub toate formele lui. Femeia ideală pentru măritiş este văzută ca o marfă al cărei ambalaj trebuie studiat cu atenţie şi vine la pachet cu o potenţială avere, în timp ce bărbatul trebuie să aibă neapărat o funcţie importantă şi un nume sonor. Singura trăsătură cu tentă romantică permisă Agafiei Tihonova rămâne dorinţa de a se căsători cu un intelectual, în defavoarea unui angrosist cu bani. Dacă Fiokla Ivanovna e comerciantul veritabil care târguieşte nunţi, Kocikariov îşi asumă rolul de peţitor, pornind de la altă premisă: se simte captiv în capcana propriului mariaj şi este gelos pe viaţa boemă a amicului burlac. Pete de culoare în spectacol, alături de Podkoliosin apar pretendenţi noi la mâna domnişoarei: Ivan Pavlovici Omletă, Anucikin, Jevakin, Starikov şi Tânărul. Ambiţiosul Kocikariov reuşeşte să-i scoată pe rând din peisaj, iar Podkoliosin, singurul care se temea de căsătorie, rămâne alesul Agafiei Tihonovna. Deşi cei doi se plac, Podkoliosin alege libertatea şi fuge de la propria-i nuntă, pe fereastră. Replica-cheie a spectacolului, care ne aduce cu picioarele pe pămân, îi revine mătuşii miresei, Arina Panteleimonovna, şi este o înjurătură aruncată pe obrazul intelectualilor, ale căror diplome şi funcţii nu ţin loc de onoare. Durerea miresei părăsite este eliminată din scenă, la propriu, de regizorul Mâzgăreanu. În schimb (şi în ton cu mesajul spectacolului), finalul pune accent pe dezamăgirea lui Kocikariov, supărat că prietenul său rămâne un om liber. Distribuţia îi aduce în prim plan pe Pavel Sârghi (Podkoliosin) şi Anda Tămăşanu (Agafia Tihonovna), dar greul partiturii este dus de Elvira Platon Râmbu (Fiokla Ivanovna) şi Sebastian Lupu (Kocikariov), doi actori energici, inteligent distribuiţi. Atenţia spectatorului  este captată constat de personajele secundare, pretendenţii la mâna Agafiei Tihonovna. Daniel Vulcu îşi transformă personajul (Ivan Pavlovici Omletă) într-o apariţie, iar Ioan Abrudan (Starikov) demonstrează că un actor cu experienţă "se vede" şi când doarme într-un scaun cu rotile. Surpriza spectacolului rămâne Petre Ghimbăşan (Anucikin), care face dintr-un rol foarte mic o bijuterie actoricească, plină de haz, demnă de aplauze îndelungi. Alexandru Mâzgăreanu a montat o comedie clasică, menită să acopere o gamă variată de gusturi şi vârste, fără a-şi asuma însă un impact puternic. Un spectacol fără nuanţe calde, jucat pe o singură voce, răstită, care răguşeşte pe alocuri. O comedie fără soluţii scenice surprinzătoare, cu câteva imagini de efect (Podkoliosin adus pe sus la propria nuntă, secvenţa comic-pasională a îmbrăţişării dintre viitorii miri, sau Agafia Tihonovna dezvăluind secretul decolteului promiţător), care are însă meritul de a lăsa o impresie plăcută. Orădenii care au ratat premiera pot vedea "Căsătoria" anul viitor,  în data de 15 ianuarie.