Peste 400 de copii, la Festivalul-concurs „Colindița” - Micii preșcolari, păstrătorii tradiției
În pragul Sărbătorilor de iarnă, luni, 16 decembrie, în Sala de evenimente din Centrul comercial Era Park, a avut loc cea de-a VII-a ediție a Festivalului-concurs regional pentru preșcolari, ,,Colindiţa”, organizat de Grădinița cu Program Prelungit Nr. 56 Oradea.
Festivalul „Colindița” face parte din proiectul regional „Tradiție, moștenire și simțire românească”, ce are ca parteneri grădinițe din cinci județe învecinate Bihorului: Arad, Timiș, Satu Mare, Alba, Cluj și Bistrița Năsăud.
Proiectul „Tradiție, moștenire și simțire românească” are scopul de a desfășura și susține activități care să conducă la cunoașterea și valorificarea obiceiurilor şi tradiţiilor specifice unor evenimente populare româneşti şi sărbători creştine, de a dezvolta simţul estetic şi muzical al copiilor, dar și de a le cultiva sentimente de dragoste şi respect pentru folclorul românesc.
Ediția de anul acesta a avut înscriși peste 400 de copii preșcolari din 17 unități școlare, atât din Oradea, cât și din Pecica, jud. Arad, coordonați de 42 cadre didactice. Pentru prima dată, concursul s-a bucurat de prezența unei grupe de copilași de la Creșa Oradea, structura Creșa nr. 8 „Căsuța piticilor”, coordonați de doamnele profesoare Banyai Mihaela și Roberta Paula Vaida, precum și a dnei Aurelia Sălajan. În aplauzele audienței, cei mai mici artiști au dat dovadă că identitatea națională se dezvoltă de la vârste fragede, că tradițiile populare trebuie păstrate și transmise tinerei generații.
Festivalul-concurs regional „Colindiţa”, organizat de GPP 56, face parte din proiectul regional „Tradiție, moștenire și simțire românească”, în cadrul acestuia dorindu-se promovarea colindelor autentice românești, obiceiurile specifice Sărbătorilor de iarnă, precum și dansurile populare românești.
Ca în fiecare an, concursul a fost organizat pe trei secțiuni: secţiunea I - interpretare de colinde tradiționale românești, secţiunea II - prezentarea unor obiceiuri specifice Sărbătorilor de iarnă, secțiunea III - dansuri populare din diferite zone ale țării.
S-au acordat patru trofee ,,Colindița” pentru interpretări deosebite, premii II, III, mențiune și premii de participare, precum și Premiul special.
Concursul a fost jurizat de către prof. dr. Georgeta Bara, inspector pentru educație timpurie din cadrul ISJ Bihor, președinte al juriului, prof. Daniela Lukacs, director al Grădiniței Nr. 56 Oradea, profesor și artist Antonela Ferche-Buțiu, de la Școala Populară de Arte ,,Francisc Hubic” Oradea, precum și instructorul de dans Adrian Balog, director al Asociației „Ansamblul Folcloric „Crișana”.
Fiecare copil din cei 415 prezenți la concurs a fost generos răsplătit pentru efortul și dăruirea prezentată pe scenă de către sponsorii din acest an ai festivalului, Barosan-Cash & Carry și Maialex.
De asemenea, trebuie subliniată dăruirea și implicarea întregului colectiv de cadre didactice a Grădiniței Nr. 56 din Oradea, fără de care nu ar fi fost posibil acest eveniment, în mod special dnei director, prof. Daniela Lukacs și coordonatoarei de proiect, prof. Ionela Novac.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.