Numărul mare de solicitări de bilete venite din partea orădenilor interesaţi să asiste la deja tradiţionalul concert de Anul Nou oferit melomanilor de Filarmonica de Stat Oradea, a determinat conducerea instituţiei de cultură să organizeze trei reprezentaţii. Managerul Filarmonicii, Todor Albert, a anunţat că mai sunt de vânzare doar bilete la concertul de sâmbătă, 11 ianuarie.

Cele trei Concerte de Anul Nou cu program identic se vor desfăşura azi, mâine și sâmbătă, în sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea. "În istoria filarmonicii, nu s-a mai întâmplat să fim nevoiţi să organizăm trei concerte de Anul Nou. Cererea din acest an este foarte mare, astfel că am decis să mai oferim o reprezentaţie, faţă de cele două anunţate iniţial. Din fericire, cei doi solişti invitaţi, soprana Cristina Oltean şi tenorul Cristian Bălăşescu, au fost de acord să rămână la Oradea şi pentru concertul de sâmbătă", a menţionat managerul Filarmonicii, Todor Albert. Dirijorul Romeo Rîmbu, cel care a stabilit programul concertului şi care a ales soliştii, a precizat că melomanii vor putea asculta nu doar muzică vieneză, ci şi muzică italiană şi rusă. "Lucrările alese fac parte din acea categorie de lucrări festive foarte potrivite pentru un început de an cât mai bun. Nu lipsesc tradiţionalele valsuri, marşuri şi polci se Strauss", a declarat Romeo Rîmbu. Astfel, programul cuprinde celebre lucrări ale familiei vieneze Strauss (Dunărea albastră, Polca Tic Tac, Voievodul Țiganilor, Vals Imperial, Voci de primăvară etc), precum şi o serie de fragmente din capodoperele unor autori celebri, precum Amilcare Ponchielli (La Gioconda - Dansul orelor), Georgy Sviridov (Vals și Marș din suita Viforul), Lehár Ferenc (Văduva veselă, Țara surâsului), Ion Ivanovici (Valurile Dunării), Charles Gounod (Romeo și Julieta), Kálmán Imre (Contesa Maritza). "La capitolul diversitate, trebuie remarcat faptul că am invitat solişti care fie nu au mai colaborat cu Filarmonica noastră, cum e cazul tenorului Cristian Bălăşescu, fie au colaborat o singură dată, cum e cazul sopranei Cristina Oltean. Avem toate premisele unor concerte foarte reuşite", a mai menţionat maestrul Romeo Rîmbu, care s-a arătat încântat de interesul mare al orădenilor pentru concertul de Anul Nou.Cei doi soliţti vor interpreta fiecare câte două arii, iar împreună vor cânta două duete. Soprana Cristina Oltean este licenţiată a Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, sectia canto (2011) și absolventă a cursurilor de master ale aceleiași instituții (2013). A colaborat cu Opera Maghiară și cu Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, a participat la mai multe gale de operă, precum şi la numeroase recitaluri de arii sau lieduri şi concerte vocal-simfonice, colaborând printre altele cu filarmonicile din Arad, Sibiu, Cluj-Napoca sau Râmnicu Vâlcea şi cu dirijori, precum Cristian Neagu, Constantin Rîpă, Matei Pop, Cristian Sandu. Tenorul Cristian Bălășescu este absolvent al Universității "George Enescu" din Iași. A colaborat cu Opera Națională din București, Opera Brașov, Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanţa. Este în prezent solist la Opera Națională Română din Timișoara.