Celebrul grup de origine italianã – Il Volo care dominã lumea pop-opera internaționalã de peste un deceniu, compus din tenorii Piero Barone și Ignazio Boschetto și baritonul Gianluca Ginoble, revine în România în cadrul turneului mondial al anului 2023 și va concerta în premierã pentru fanii din Oradea pe 2 octombrie, în cea mai modernã salã multifuncționalã - Oradea Arena, începând cu ora 20.00

Reprezentația trupei Il Volo de la Oradea face parte dintr-o serie de trei concerte ce vor fi prezentate pe scenele din România. Astfel, pe 30 septembrie, Il Volo se va întâlni cu publicul din Cluj-Napoca, la BT-Arena, iar pe 4 octombrie, la Sala Palatului din București.

Biletele au fost puse în vânzare și sunt disponibile online pe Eventim.ro precum și la magazinele partenere din rețeaua Eventim, la prețuri variabile în funcție de categoria de loc. Concertul crossover al trupei Il Volo ce va fi prezentat în toamnã, pe scenele din Oradea, Cluj și București, va cuprinde interpretãri ale unor melodii pop-opera adorate de publicul din întreaga lume, dar și piesele de rezistențã care i-au propulsat în topul celor mai apreciați artiști internaționali ai momentului. „O Sole Mio”, „Notte Stellata (The Swan)” sau „Grande Amore” sunt doar câteva dintre ingredientele producției concertistice grandioase pregãtite pentru turneul din 2023.

Timp de douã ore, concertul va fi  presãrat cu momente fine de umor, menite sã inducã publicului o stare excelentã și sã le ofere o amintire magicã pe care sã o poarte în suflete toatã viața. Il Volo a readus în atenția iubitorilor de concerte live din întreaga lume frumuseþea muzicii clasice, a operei tradiþionale ºi a belcanto-lui italian, dorind sã ofere continuitate muzicii clasice ºi sã atragã tinerii spre acest gen muzical. Piero, Ignazio și Gianluca sunt aplaudaþi în întreaga lume pentru energia și bucuria pe care o transmit publicului atunci când sunt pe scenã. Vocile lor unice ºi abilitãþile de interpretare au fost comparate cu vocile celor mai mari soliști clasici. Nu este întâmplãtor faptul cã sunt numiþi ,,bãieþii cu voci îngereºti’’ ºi cã sunt desemnaþi moºtenitori ai celor trei tenori legendari, José Carreras, Placido Domingo și Luciano Pavarotti. Din anul 2009 și pânã în prezent, Il Volo a susþinut peste 300 de concerte pe toate continentele, în fața a peste 2 milioane de spectatori. A cântat în cele mai prestigioase sãli, precum Royal Albert Hall, Radio City Music Hall din New York sau Arena di Verona în Italia. Gianluca Ginoble, Ignazio Boschetto ºi Piero Barone ºi-au început cariera la vârsta de 14 ani, când au apãrut într-o emisiune televizatã. Producãtorul acelui show tv i-a reunit într-un trio ºi le-a ales numele de scenã - Il Volo. Datoritã talentului lor uimitor, artiștii au împãrțit scena cu unii dintre cei mari artiști internaționali, precum Barbra Streisand, Bono, Carlos Santana sau Eros Ramazzoti. Sunt singurii interpreþi italieni care au fost invitaþi sã participe la „We Are The World” For Haiti, în 2010, alãturi de alte 80 de vedete mondiale. Favorit al Papei Francis, trio-ul a fost invitat, la începutul anului 2019, sã participle la cea de-a XXVI-a ediție a Zilei Mondiale a Tineretului din Panama; aici au interpretat „Ave Maria” în fața a peste un million de spectatori.