Sergilia Popa, premiu I la Festivalul Naţional de Romanţe
Una dintre cele mai talentate tinere interprete ale Bihorului, Sergilia Popa, s-a întors de la Câmpulung, unde, în perioada 26-28 septembrie, s-a desfăşurat cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Naţional de Romanţe şi Poezie "Rapsodii de Toamnă". După ce anul trecut a obţinut menţiune la acest festival, tânăra s-a ambiţionat, iar anul acesta s-a întors acasă cu premiul I la secţiunea romanţe.
"Acest premiu reprezintă foarte mult pentru mine, mai ales că nu prea cânt romanţe. Mă bucur că de la ediţia de anul trecut a festivalului, când am obţinut menţiune, am reuşit să progresez şi în acest gen muzical", ne-a spus Sergilia Popa. Tânăra a reuşit să impresioneze juriul, condus de Magdalena Suciu, profesoară la Catedra de Canto a Liceului de Muzică din Braşov, interpretând romanţa "De ce oare eu te-am cunoscut". Sergilia s-a născut în 19 august 1988, la Oradea, iar în prezent locuieşte în comuna Tileagd. În 2010, a absolvit Facultatea de Muzică din Oradea - specializarea Pedagogie Muzicală, iar anul acesta, în iulie, a absolvit Masteratul - specializarea Dirijat, clasa prof. Lazăr Valentin. De asemenea, în 2009, a absolvit Şcoala de Arte "Francisc Hubic" - specializarea Canto Popular, la clasa prof. Marcu Leţ. Din 2010, Sergilia este membră a Ansamblului folcloric "Nuntaşii Bihorului", condus de maestrul coregraf Florian Clepe. În plus, de o lună de zile, se pregăteşte la muzică uşoară cu prof. Meda Horjan. Prin intermediul ziarului nostru, Sergilia a ţinut să-i mulţumească profesorului ei, Florin Mariş Hinsu, pentru că a încurajat-o să participe la festivaluri, părinţilor ei, pentru susţinere şi, bineînţeles, bunului Dumnezeu, pentru talentul cu care a înzestrat-o.
Pe 28 octombrie, tânăra va participa pentru prima oară la Festivalul Naţional de Folclor "Mureş, pe marginea ta".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.