Pentru stagiunea 2018/2019, Teatrul Szigligeti din Oradea pregăteşte publicului său 18 premiere, dintre care două vor fi premiere absolute. Este o stagiune jubiliară,  teatrul sărbătorind 220 ani de la primul spectacol de teatru profesionist în limba maghiară din Oradea.

 

Stagiunea 2018/2019 a Teatrului Szigligeti va fi deschisă prin aniversarea teatrului maghiar profesionist din Oradea. În cadrul unei serii de evenimente care se vor desfăşura pe parcursul a trei zile, vor avea loc două spectacole în aer liber şi vor fi acordate titlurile de membru onorific al trupei Szigligeti.

Prima premieră a stagiunii va avea loc în 21 august, de la ora 20.00, în cadrul Festivalului din Teatrul de Vară al Cetăţii Oradea, eveniment la care Teatrul Szigligeti participă pentru prima oară. Pe scena din Cetate va fi prezentată o producţie muzicală, alcătutiă dintr-o serie de improvizaţii, intitulată „Ştrengarii”. La spectacolul regizat de Tóth Tünde participă, pe lângă actorii Teatrului Szigligeti, aproape 40 de copii. Aşa cum a explicat directorul artistic al Szigligleti, Novák Eszter,  Ştrengarii este un spectacol work in progress, ale cărui rezultate vor fi fructificate în cadrul spectacolului Oliver, adaptare după Oliver Twist de Charles Dickens. O premieră absolută în România, spectacolul va fi realizat în coproducţie cu Asociaţia Studenţilor Maghiari Bihor şi va avea premiera în luna noiembrie. „Am angrenat în acest proiect artistic 40 de copii care vin din medii defavorizate. Alături de ei am susţinut o tabără de creaţie în această vară, ale cărei rezultate vor fi elocvente în spectacolul Ştrengarii, la rându-i, un preambul al musicalului Oliver, o producţie care va emoţiona publicul”, a spus Novák Eszter,

Evenimentele aniversare continuă în 25 august cu lansarea cărţii istoricului de teatru Nagy Béla, de la ora 16.00, în foaierul teatrului, urmată de dezvelirea monumentului memorial al regretatului actor Ács Tibor în Cimitirul Rulikowski. Evenimentul de închidere a jubileului va avea loc în 26 august, începând cu ora 16.30, când, în cadrul unei festivităţi, se vor acorda titlurile de membru onorific al Trupei Szigligeti. De la ora 18.30, toţi cei interesaţi sunt aşteptaţi la faţada dinspre str. Independenţei a Palatului Vulturul Negru pentru o depunere de coroane.

În 26 august, de la ora 20.00, va fi jucat spectacolul „Beznă de mină” de Székely Csaba. A doua parte a trilogiei minelor ridică probleme cât se poate de actuale precum corupţia, dar şi relaţiile româno-maghiare. Premiera din studioul Szigligeti este programată pentru 21 septembrie, Ziua Dramei Maghiare.

 

Premierele stagiunii

Pentru stagiunea 2018/2019, Trupa Szigligeti pregăteşte cinci spectacole la Sala Mare şi patru spectacole la sala Studio. În repertoriu se regăsesc atât opere clasice, cât şi contemporane, din literatura maghiară şi universală.

Seria spectacolelor la Sala Mare va fi deschisă de comedia „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, în regia lui Tarnóczi Jakab, student în an terminal al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică Budapesta. Regizorul, în ciuda vârstei fragede, are colaborări cu Opera Naţională Maghiară, iar în această stagiune va regiza şi la Teatrul Katona din Budapesta.

În octombrie, urmează premiera adaptării după romanul „Oliver Twist” de Charles Dickens, intitulat „Oliver!”. Seara de Revelion va fi sărbătorită  cu comedia clasică „Naftalină” de Heltai Jenő. Spectacolul va fi regizat de Novák Eszter, directorul artistic al Trupei Szigligeti.

Spectacolul „Occident Express” al dramaturgul român Matei Vişniec va fi prezentat în martie 2019. Premiera absolută în limba maghiară a spectacolului va fi regizată de Zakariás Zalán, care, în trecut, a mai colaborat cu trupa la producţii precum „Bărbierul din Sevilla” sau „Şase personaje în căutarea unui autor”.

De asemenea, pregătirile pentru premiera absolută a spectacolului muzical „Y” sunt deja în desfăşurare. De această dată, regizorul Balogh Attila şi tinerii creatori vor analiza problemele lumii virtuale şi ale realităţii, într-o manieră dinamică şi experimentală, specifică lor. Acest spectacol este una dintre cele mai mari provocări pentru trupa Szigligeti din această stagiune, deoarece nu este obişnuit ca un teatru profesionist să se angajeze la scrierea şi prezentarea unui musical maghiar original.

Seria spectacolelor-studio continuă cu „Beznă de mină”, după care urmează „Platonov” de Cehov (regia: Botos Bálint), respectiv premiera spectacolului de Marie Jones, „Pietre în buzunare”. Nu în ultimul rând, Hargitai Iván, regizorul principal al Teatrului  Vörösmarty de la Székesfehérvár va pune în scenă la Oradea adaptarea romanului „Povestea nevestei mele”, de Füst Milán, iar Harsányi-Sulyom László va regiza un spectacol în memoria lui Ady Endre, la 100 de ani de la moartea marelui poet maghiar.

 

 Hai la dans! Premierele Ansamblului Nagyvárad

Ansamblul Nagyvárad pregăteşte patru premiere pentru stagiunea care urmează. În cursul lunii septembrie, solista  Szerefi Ilona îşi prezintă spectacolul individual „Grădina de aur”, la baza căreia stau cântecele populare, incantaţiile, rimele şi poveştile despre simbolul grădinii-Paradis din folclorul maghiar.

Sántha Gergő, solistul dansator al Ansamblului Naţional Maghiar, originar din Oradea, regizează spectacolul folcloric „Marea popoarelor”. La spectacolul ce va include elemente din folclorul diferitelor popoare care trăiesc împreună în această zonă, dansatorii orădeni vor colabora cu artişti consacraţi precum muzicianul Árendás Péter, asistent universitar la Universitatea de Muzică Liszt Ferenc, dansatorul Appelshoffer János, profesorul Universităţii Maghiare de Arta Dansului, solista dansatoare Rémi Tünde, Sánta-Bíró Anna, membra trupei de dans a Ansamblului Naţional Maghiar, respectiv coregrafii-dansatori Fundák Kristóf şi Fundák-Kaszai Lili, câştigătorii concursului televizat de folclor „Păunul şi-a luat zborul”.

Adaptarea de teatru-dans a „Evangheliei după Marcu”, de Jorge Luis Borges, va fi pusă în scenă de regizorul-coregraf Györfi Csaba, cu titlul „Necunoscutul”, în prima jumătate a stagiunii care începe. Spectacolul, care va avea loc în sala Studioului Szigligeti analizează relaţia maestru-discipol, folosind tehnici de dans contemporan.

„Bardo”, în regia lui Fodor Zoltán, face parte din programul de dans contemporan al Ansamblului Nagyvárad. Spectacolul analizează gândurile despre existenţă din interiorul comunităţii unei săli de aşteptare.

Noua stagiune cuprinde şi spectacole pentru copii, oferite de trupa Lilliput: „Dincolo de Muntele Mânjit” de Varró Dániel şi Presser Gábor, . „Regele de sub tron”, regia Hajdu Gézav, Mateiaş Corvin, regia Dió Zoltán, şi Vrăjitorul din Oz, regia Lélek Sándor Tibor.

Aşa cum a explicat directorul instituţiei, Czvikker Katalin, stagiunea trecută a fost un succes, care a dus la creşterea numărului de spectatori de la 54810 la 60824, şi la creşterea numărului de abonamente vândute, de la 4.780 la 5.104. O creştere pe care conducerea teatrului şi-o doreşte şi în acest an. De aceea, orădenii vor avea la dispoziţie 16 abonamente distincte, din care pot alege. Ca element de noutate, vor exista două tipuri de abonament pentru spectacolele de dans: abonamentul „Contemporan” şi „Nagyvárad” (pentru spectacolele folclorice).

Detalii suplimentare se pot obţine de la agenţia teatrului. Vânzarea abonamentelor are loc în perioada 10 august – 19 octombrie. Reînnoirea abonamentelor din stagiunea trecută este posibilă până la data de 30 august.