Teatrul Regina Maria - Trupa Iosif Vulcan anunţă ultimul spectacol al stagiunii 2021/2022. Comedia Gâlcevile din Chioggia, în regia lui Şerban Borda, se va juca astăzi, de la ora 19.00, la Sala Arcadia.

Spectacolul Gâlcevile din Chioggia, de Carlo Goldoni, a avut premiera în luna mai a acestui an şi este o comedie care a adus încântare publicului orădean.
„Am putea spune că tot ceea ce urmează să se întâmple este din cauza unei bucăţi de dovleac fript! O bucată de dovleac pe care Toffolo, un luntraș dornic de însurătoare, i-o dăruieşte Luciettei, care, deși logodită cu Titta Nane, flirtează cu el numai din plictiseală și pentru a o necăji pe mai tânăra ei prietenă Checca. Celelalte fete din grup i se alătură și se iscă o întreagă harababură în care sunt implicați apoi și bărbații, imediat ce se întorc de la pescuit.

Fiecare dintre fete are perspectiva ei asupra episodului cu pricina, iar asta nu face decât să adâncească neînțelegerile. Sătucul italian Chioggia se împarte astfel în două grupuri rivale și încep gâlcevile alimentate de gelozie și frustrare. Comedia este intensificată de locțiitorul Isidoro, funcționarul venețian care încearcă să restabilească ordinea în rândul locuitorilor Chioggiei”, se arată în sinopsis. Modul în care evoluează intriga, încercările de reconciliere, relaţiile dintre personaje, şiretlicurile, creează situaţii de un comic savuros.
Din distribuţie fac parte actorii: Andrian Locovei, Gabriela Codrea, Anca Sigmirean, Răzvan Vicoveanu, David Constantinescu, Petre Ghimbășan, Mirela Niță Lupu, Lucia Rogoz, Mihaela Gherdan, Ciprian Ciuciu, Eugen Neag, Alexandru Rusu, George Dometi, Șerban Borda. Bilete se mai pot achiziţiona online, de pe eventim.ro, sau cu o oră înainte de spectacol, de la Sala Arcadia.

Şi Trupa Arcadia a teatrului se apropie de finalul stagiunii. Ultimele două spectacole pentru copii se vor juca în 4 iulie (Pinocchio), şi 9 iulie (Hansel şi Gretel), de la ora 11.00, la Sala Arcadia.