Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA) a inițiat în acest an, în parteneriat cu Summit Agro România (SAR), mai multe cursuri online de inițiere în tehnica și arta fotografică organizate în cadrul „Euro Photo Art” Academy, sub îndrumarea lectorului Ștefan Tóth István, în limbile română și maghiară.

Cursurile au fost inițiate pentru partenerii Summit Agro România, elevii Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, precum și pentru alți iubitori ai artei fotografice. În cadrul celor trei cursuri au fost predate teme legate de istoria fotografiei, depre tehnici de realizare a fotografiei de analog, digital, precum și cele realizate cu telefoanele inteligente. Un accent deosebit s-a pus pe problemele legate de realizarea fotografiei artistice, cum ar fi compoziția vizuală și cromatică, genurile artei fotografice, estetica imaginii sau creativitatea artiștilor fotografi. În cadrul cursului au fost exemplificate și analizate sute de imagini realizate de mari artiști fotografi ai lumii. Fiecare cursant a participat la deplasări de creație individuale, iar cele mai reușite imagini realizate cu aceste ocazii sunt prezentate în cadrul unei expoziții ce va fi vernisată azi, în prezența autorilor și a conducătorului de curs, la care fiecare iubitori al artei fotografice este invitat să participe. Vernisajul primei expoziții (seria A/ 2023 - limba maghiară), organizată în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea Turismului și Oradea și Regiune (APTOR), și înmânarea festivă Certificatelor de absolvire are loc în Galeria „Ștefan Vilidár István”, din cadrul Centrului Expozițional EFA al Cetății medievale Oradea, Corpul E, parter. Cu această ocazie sunt expuse 70 de fotografii realizate de absolvenții: Bruncsák Mátyás (Oradea), Marton Apolonia-Hilda (Miercurea Ciuc), Notaros Melinda (Salonta), Szabo Gheza (Oradea) și Szilágyi Barbara Lorena (Tăuteu). Fotografiile expuse vor putea fi vizionate şi pe ecranele din mijloacele de transport în comun din Oradea, în baza protocolului încheiat între AIEFA și OTL SA. Noua expoziție va rămâne la dispoziția publicului vizitator până în data de 22 iunie, zilnic, între orele  08.00 - 20.00. Accesul publicului este gratuit.