La împlinirea a 101 ani de la Marea Unire, eruditul profesor Sever Dumitrașcu ne oferă o nouă lucrare istorică, intitulată în mod sugestiv „Testamentul lui Gelu” (Editura Primus, Oradea, 2020), lucrare pusă sub un distih dintr-un cântec moțesc: „Pe obrazul Țării mele / Lacrimile curg șiroi…”, un motto care anunță evenimentele dramatice la care autorul ne invită să medităm.

Volumul se deschide cu trei imagini, din trei provincii românești, de importanță majoră în viața religioasă, culturală și istorică a neamului românesc, respectiv Mănăstirea Putna, Mănăstirea Curtea de Argeș și Catedrala Reîntregirii din Alba-Iulia. Mănăstirea Putna, ctitorie a strălucitului domnitor Ștefan cel Mare (1457-1504), care-și are locul de odihnă aici, în gropnița mănăstirii, a jucat un rol foarte important în istoria culturii și a spiritualității neamului românesc. Sutele de ani care au trecut nu i-au știrbit din măreția și slava de care s-a bucurat din vremea ctitorului ei. Poetul Mihai Eminescu a numit-o „Ierusalimul Neamului Românesc”, și acolo a organizat prima serbare a românilor de pretutindeni în anul 1871. Mănăstirea Curtea de Argeș, ctitorie a evlaviosului domnitor Neagoe Basarab (1512-1521) la începutul veacului al XVI-lea, a devenit necropolă pentru familia regală a României, aici fiind înmormântați regii și reginele României: Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria, Carol al II-lea și Elena, precum și Mihai I și Ana. Cea de-a treia imagine reproduce Cetatea Alba-Iulia în centrul căreia se află Catedrala Reîntregirii, ctitorie a casei regale din România. În curtea acestei biserici a avut loc în data de 15 octombrie 1922 ceremonia de încoronare a regelui Ferdinand și a reginei Maria ca suverani ai României Mari. Iată așadar de ce Profesorul Sever Dumitrașcu ne propune la începutul volumului să medităm la semnificația și rolul jucat de aceste edificii în istoria poporului român.

Primul material scris din volum este intitulat „Căpuș” și este dedicat memoriei ducelui Transilvaniei, Gelu, care a încercat să oprească înaintarea oștilor ungare în Transilvania la Porțile Meseșului, apoi lângă râul Almaș, dar fără succes. În cele din urmă, Gelu a încercat să se salveze în cetatea de lângă râul Someș, dar a fost ajuns de oștile maghiare și ucis lângă râul Căpuș. O altă personalitate marcantă din trecutul neamului românesc, dragă profesorului Sever Dumitrașcu, este Ioniță Caloian, conducătorul Imperiului româno-bulgar între 1197-1207. Răsculați împotriva Imperiului Bizantin, româno-bulgarii doreau să obțină o recunoaștere internațională a puterii și statului lor. La urcarea sa pe tron, Ioniță s-a proclamat „imperator Bulgarorum et Blachorum” și s-a adresat Bizanțului pentru recunoașterea acestui titlu. Pentru că bizantinii i-au refuzat cererea s-a adresat Papalității care, prin papa Inocențiu al III-lea (1198-1216), îi va recunoaște titlul de „rex Bulgacorum et Blachorum”, după ce Ioniță a acceptat unirea cu Biserica Romei. Ioniță va sfârși în mod tragic fiind asasinat în anul 1207 sub zidurile Tesalonicului. 

Menționăm apoi faptul că autorul evocă în acest volum alte evenimente istorice legate de personalități marcante ale istoriei neamului românesc, precum: Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu. Cu privire la Ștefan cel Mare sunt reproduse mărturiile elogioase ale unor cronicari străini, după victoria împotriva turcilor de la Podul Înalt din 1475. Cronicarul polonez Dulgosz scria: „Bărbat demn de admirat întru nimic inferior ducilor eroici pe care atâta îi admirăm, care cel dintâi dintre principii lumii a repurtat în zilele noastre o victorie atât de strălucită contra turcilor. După părerea mea, el este cel mai vrednic să i se încredințeze conducerea și stăpânirea lumii și mai ales funcțiunea de comandant și conducător contra turcilor, cu sfatul comun, înțelegerea și hotărârea creștinilor, pe când ceilalți regi și principi creștini trândăvesc în lene, în desfătări și lupte civile”. Cu privire la Mihai Viteazul, sunt redate cuvintele marelui nostru istoric Nicolae Iorga în urma asasinării mișelești a marelui domnitor român, iar cu privire la Constantin Brâncoveanu, este redat sfârșitul tragic al domnitorului la Istanbul. Sunt reproduse imagini care simbolizează lupta eroică a poporului român, cum sunt cele de la Plevna – Grivița, Mărășești, Oarba de Mureș. Profesorul Sever Dumitrașcu face referire la o serie de alte personalități marcante ale istoriei naționale, care formează coloana vertebrală a demnității noastre românești, dintre care amintim: Miron Costin, regele Ferdinand, regele Mihai, istoricii Nicolae Iorga și Gheorghe I. Brătianu, nemuritorul artist Constantin Brâncuși și alții.

Cu privire la evenimentele istorice mai recente din istoria României, autorul deplânge starea jalnică în care a ajuns poporul român, vândut și trădat de lichelele impuse în fruntea statului român, lipsa de demnitate a politicienilor români, care au închenuncheat economia românească în fața presiunilor și sugestiilor venite de peste mări și țări, care nu slujeau cu nimic interesului național al României. Ne oprim aici cu aceste considerații asupra celei mai recente lucrări a istoricului Sever Dumitrașcu, nu înainte de a menționa faptul că lucrarea de față se constituie într-un  „Testament” (nu întâmplător lucrarea se intitulează „Testamentul lui Gelu”), în care autorul își exprimă speranța că românii se vor trezi din letargie și se vor reconcilia în duhul iubirii creștine și vor rezidi din temelii România. 

Încheiem cu un citat din Simion Bărnuțiu, reprodus de autor în lucrare și care transmite în esență ceea ce Domnul Sever Dumitașcu a ținut să ne transmită prin această lucrare: „Să nu ne vindem Țara și Limba, căci pierzându-se odată, nu se mai poate câștiga; uniți-vă cu poporul toți, preoți, nobili, cetățeni, ostași, învățați, și vă consultați cu un cuget asupra mijloacelor reînvierii naționale, pentru că toți sunteți fii ai aceleiași mame și cauza este comună; țineți cu poporul toți, ca să nu rătăciți, pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii așa de ușor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase, care urlă împreună cu lupii și sfâșie pe popor dimpreună cu aceștia; nu vă abateți de la cauza națională de frica luptei; cugetați, că alte popoare s-au luptat cente (sute) de ani pentru libertate”.

Mulțumim Domnului Profesor Sever Dumitrașcu pentru acest volum închinat dăinuirii neamului românesc în istorie!

Preot dr. Ion Alexandru MIZGAN