Volumul de poeme „Infecté par l’amour” - Ionuț Caragea, la al șaselea premiu în Franța
Laureat, recent, cu premiul „Genius” la Concursul internațional de literatură „Naji Naaman” din Liban, Ionuț Caragea își anunță cititorii că volumul său de poeme, „Infecté par l’amour”, publicat în 2020 la editura Stellamaris din Brest, a obținut premiul al doilea la marele concurs „Jenny Alpha et Noël-Henri Villard”, organizat de Societatea Poeților și Artiștilor din Franța.
Este al șaselea premiu pentru poezie pe care scriitorul stabilit la Oradea îl câștigă la marile concursuri din Franța, toate acestea în numai trei ani. Trei premii le-a primit din partea Societății Poeților Francezi, cea mai veche și prestigioasă societate de poezie din Franţa. „Mon amour abyssal” a fost distins cu premiul „François‑Victor Hugo”, „J’habite la maison aux fenêtres fermées” a obținut premiul „Mompezat”, iar „Infecté par l'amour” a primit o diplomă de onoare. Volumul „J’habite la maison aux fenêtres fermées” a fost premiat de două ori și de Societatea Poeților și Artiștilor din Franța, obținând premiul al doilea la marele concurs „Henri Meillant” și premiul al treilea la marele concurs „Jenny Alpha et Noël-Henri Villard”.
Autorul adresează sincere mulțumiri editorului Michel Chevalier, criticului literar Jean-Paul Gavard-Perret (pentru prefață), scriitoarei Marine Rose (pentru a doua prefață și corectură), scriitoarei Amalia Achard (pentru corectură) și graficianului Bogdan Calciu (pentru copertă).
La scurt timp după obținerea premiului, Ionuț Caragea își informează cititorii pe pagina sa de Facebook că dorește să revină asupra unei decizii pe care a luat-o în urmă cu șapte luni, anunțând că va continua să publice cărți și în limba română, nu numai în franceză. Decizia și-o motivează astfel:
„Nu mă pot împotrivi scrisului și nu cred că trebuie să-mi pedepsesc cititorii din cauza neregulilor din lumea literară românească. În ceea ce privește decizia mea de a nu mai participa la concursurile organizate de Uniunea Scriitorilor din România, aceasta rămâne neschimbată. Îmi doresc totuși, pentru binele literaturii române, să existe cât mai curând acele schimbări pozitive prin care Uniunea Scriitorilor din România să dovedească că este cea mai prestigioasă și cea mai serioasă instituție literară din România. Multă sănătate tuturor!”
Ionuț Caragea este membru al Societății Poeților Francezi, membru al Societății Poeților și Artiștilor din Franța, membru fondator al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec, membru al Uniunii Scriitorilor din România etc. A scris, până în prezent, peste 50 de cărți, șapte dintre acestea fiind publicate în Franța, la editura Stellamaris.
oricine poate scoate o carte în străinătate, dar nu oricine poate câştiga premiile câştigate de Caragea. Juriile din Franţa sunt alcătuite din critici literari, profesori universitari, laureaţi ai Academiei Franceze. Dar nu or fi tâmpiţi să-i dea 6 premii lui Caragea, un român, în loc să-i premieze pe francezii lor. Un premiu poate părea accidnetal, dar când sunt 6 premii, acordate de jurii diferite, nu mai există niciun dubiu. Dar aşa e în România, mereuse găseşte cineva să comenteze, din invidie, din ură. Românii nu sunt capabili să-şi aprecieze valorile, lasă că le apreciază francezii... Nu ar fi nici prima şi nici ultima oară...
La rubrica lui, Mircea Mihăieș: Nu intenționez — dar n-am încotro — să șochez legiunea de textieri care-și imaginează că dacă le-a apărut o carte la o editură străină, dar de mâna a optzecea, au ... În proporție de nouăzeci și nouă la sută e vorba de traduceri catastrofale, datorate veleitarilor ce fac un ban exploatând vanitatea bieților poeți — pentru că aceștia sunt, în mod previzibil, principalele victime ale bolii pe care aș numi-o traductorlâc. Ei tremură să-și vadă producțiile înveșmântate într-o limbă de circulație, crezând c-au descoperit scurtătura spre consacrarea mondială… (Mircea Mihăieș)
vreunii dintre, alte zeci. de dragul ziarului
Şi mă opresc aici, fiindcă se vede clar că în afară să daţi copy-paste de pe bloguri obscure, nu vă pricepeţi la literatură. Ca să vă simţiţi bine, vă las să aveţi ultimul cuvânt, poate mai spuneţi două-trei înjurături şi vă eliberaţi de frustrări.
Marius Ianuş nu prezintă credibilitate. A fost premiat pentru înjurături, iar apoi şi-a renegat întreaga operă, realizând el însuşi că ceea ce a scris nu a fost poezie. Acum scrie din mânăstire poezii religioase, nefiind capabil, totuşi, să accepte, din cauza orgoliului, că nu mai reprezintă nimic în literatura română, iar alţii sunt mai bine cotaţi ca el. De altfel, Nicolae Manolescu spune în România literară că "ceea ce este alarmant în cazul involuţiei ideologice şi literare a poeziei lui Ianuş este că el continuă a se bucura, cu minime excepţii, de simpatia criticii, tinere îndeosebi, chiar şi de aceea a extremiştilor de stânga... citiţi-i, vă rog, ameninţările şi blasfemiile de pe Facebook. E adevărat că nu ţin de poezie, dar nici poezia lui de vreo două decenii încoace nu mai ţine de poezie." (Nicolae Manolescu, România literară, nr.18-19 din 2016 ). În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi, nu cred că există vreun critic literar serios care sa-i considere pe vreunul dintre ei lideri. Hose Pablo este chiar un anonim. Despre Caragea, chiar au scris, recent, vreo şase critici, chiar dacă lui Marius Ianuş nu-i place acest lucru şi-i contestă pe toţi. Aceşti critici pot fi găsiţi pe Wikipedia: Daniel Corbu, Corneliu Leu, Ionel Bota, Emilian Marcu, Aureliu Goci, A.I. Brumaru. Deci, despre Caragea au scris nişte nume mari, prezentate în comentariul anterior, şi au scris şi aceşti critici, care-l văd lider de generaţie. La aceştia se adugă încă alţi zeci de crtici, după câte văd pe Wikipedia. Mai mult de atât, Caragea a confirmat peste hotare, primind 6 premii în Franţa, iar despre el au scris critici importanţi din francofonie, profesori universitari şi academicieni: Jean-Paul Gavard-Perret (prof. univ. dr.), Giovanni Dotoli (academician), Veronique Flabat-Piot, Jeacques-Bouchard (academician). Observ că şi în România, preşedintele Academiei Române semnează pe coperta unei cărţi scrise de Caragea.
Marius Ianuș dixit : Ca să câștigi cu adevărat cununa de „Lider al Generației 2000”, nu trebuie să lupți cu mine ci cu : Hose Pablo, Andrei Ruse (aceștia doi nu cred că își doresc „cununa” pentru că au activat în preajma mea, într-un mediu mai democratic, dar și ei pot fi văzuți ca lideri, să știi), Manasia, Komartin și Sociu. După ce îi învingi pe ei, prin aceea că îi convingi să scrie undeva că tu ești „Liderul Generației 2000” (sunt convins că poți să o faci), nu te întorci la mine (pentru lupta finală, ca în filmele cu karate), ci te duci la cel care este lider pentru mine – Părintele Savatie Baștovoi. Practic, dacă eu sunt (sau am fost, că iată sunt critici care cred că opiniile politice pot schimba valoarea și influența exercitată de un autor sau altul), dacă eu sunt, deci, Liderul Generației 2000, iar Părintele Savatie e lider pentru mine, se cheamă, prin sofism, că el e Liderul Generației 2000, nu? Cred că ești de acord cu această logică… Marius Ianuș dixit: ”Așadar, după ce i-ai învins pe Pablo, Ruse, Manasia, Komartin, Sociu, te duci la Popa Baștovoi și îl tragi de barbă până ce mărturisește că tu ești „Liderul Generației 2000”. Câștigătorul va primi de la mine o diplomă cu titlul „Liderul Generației 2000”.”
1. Al. Cistelecan (unul dintre cei mai buni și mai rafinați critici de poezie ai României), Theodor Codreanu (trei premii naționale „Mihai Eminescu”, distins de Academia Română, Academia de Științe a Republicii Moldova și Președinția României.), Constantin Cubleşan (Medalia jubiliară Mihai Eminescu, 2000; Meritul cultural în grad de ofiţer, Coautor la Dicţionarul General al Literaturii Române, Premiul USR, Adrian Dinu Rachieru (Premiul „Titu Maiorescu” pentru critică literară, Premiul Național Eminescu, Premiul pentru critică al revistei Luceafărul), Ovidiu Ghidirmic (Premiul Național „Marin Sorescu” al Academiei Române), Maria-Ana Tupan (Premii ale Uniunii Scriitorilor (1996) și ale unor reviste literare: "Convorbiri Literare"(2000), "Viața Romanească" (2006), Contemporanul (2019)). 2. Nu scrie pe Wikipedia franceză, dar şi în presa franceză că Societatea Poeţilor Francezi este cea mai veche şi cea mai prestigioasă societate poetică din Franţa? Nu scrie că a fost fondată în 1902, cu ocazia centenarului naşterii lui Victor Hugo? Nu scrie că a fost înfiinţată de primul câştigător al premiului Nobel pentru literatură, Sully Prudhomme, dar şi de alţi doi mari scriitori francezi, José-Maria de Heredia (Membru al Academiei Franceze) şi Léon Dierx (distins cu Ordinul Legiunea de Onoare)? 3. Nu scrie pe Wikipedia franceză despre Societatea Poeţilor şi Artiştilor din Franţa că a fost fondată în 1958 de Henry Meillant (cavaler al palmelor academice)? Nu scrie că din această asociaţie au făcut parte scriitori reprezentativi au Franţei precum Maurice Genevoix (Membru al Academiei Franceze), Paul Guth (Marele Premiu al Académie franceze), Léopold Sédar Senghor (Membru al Academiei Franceze, Premiul Guillaume-Apollinaire)?
Și în Franța, ca și în România, există organizații scriitoricești de mâna a doua. Acestea îl tot premiază pe ipochimenul acesta infatuat. Nici un mare critic român nu a scris despre el, așa că urlă ca turbat că este nedreptățit. Este jenant și penibil.