Potrivit unui Proiect de Ordonanţă de Urgenţă al Ministerul Finanţelor, stabilirea, calculul, plata arieratelor şi amenzilor vor fi spuse unor noi proceduri.
Economie
Instalare la DSVSA - Remus Moţoc, noul director executiv
Social-democratul Remus Moţoc a fost instalat, ieri, 30 august, în funcţia de director executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor.
- 30 August 2012
- Citeste
MADR: Certificarea produselor agricole şi alimentare
Potrivit unui proiect legislative, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va avea atribuţii în verificarea, monitorizarea şi recunoaşterea organismelor private de inspecţie şi certificare a produselor agricole sau alimentare aflate sub protecţia indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine.
- 30 August 2012
- Citeste
Obligaţii fiscale ale persoanelor juridice care au cel puţin 50 de angajaţi
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) reaminteşte contribuabililor care au cel puţin 50 de angajaţi că, potrivit legii, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap în proporţie de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi.
- 30 August 2012
- Citeste
Calendarul Bursei Române de Mărfuri
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori.
- 29 August 2012
- Citeste
În următoarele trei luni, uşoară scădere a numărului de salariaţi
Potrivit anchetei de conjunctură, realizată în luna august, în rândul managerilor din economie, de către Institutul Naţional de Statistică (INS), se prognozează o uşoară scădere a numărului de salariaţi în servicii şi construcţii.
- 29 August 2012
- Citeste
Avem aproape 1,2 milioane de bugetari
Potrivit datelor Ministerului de Finanţe, numărul de bugetari a ajuns la 1,19 milioane la finele lunii iunie, fiind cu aproape 5.200 mai mic faţă de începutul anului şi cu 205.000 mai puţin faţă de aprilie 2009, momentul încheierii primului acord cu FMI.
- 29 August 2012
- Citeste
Din septembrie, prin PNDR, vor fi disponibile peste 248 milioane de euro
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), peste 248 de milioane de euro vor fi disponibile din fonduri europene din luna septembrie 2012, prin trei măsuri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
- 29 August 2012
- Citeste
Eliberarea adeverinţelor pentru accesarea creditelor de către beneficiarii SAPS
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte fermierilor că eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Schemei de plată unică pe suprafaţă - Campania 2012, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la Băncile care au încheiat Convenţii cu Agenţia.
- 29 August 2012
- Citeste
ANAF: Stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor
Potrivit legii, stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale se poate face numai după împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale.
- 29 August 2012
- Citeste