Debutul lunii octombrie a adus câteva modificări importante în legislaţia romanească. Astfel, din această lună se aplica atât noile prevederi de la capitolul "Impozit pe profit" din Codul fiscal, cât şi cele privind medierea.

Impozitul pe profit

La capitolul impozit pe profit, au fost aduse câteva reglementări noi în ceea ce priveşte pierderile fiscale, aplicabile din octombrie. Mai exact, noile reguli permit persoanelor juridice succesoare ale operaţiunilor de reorganizare să recupereze pierderile fiscale, până acum acest lucru nefiind posibil. Concret, OG nr. 15/2012 a modificat alin. 2 al art. 26 din Codul fiscal care prevedea, înainte de modificare, că pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care îşi încetează existenţa prin divizare sau fuziune nu se recuperează de către contribuabilii nou-înfiinţaţi sau de către cei care preiau patrimoniul societăţii absorbite, după caz. După modificare, alin. 2 al art. 26 stabileşte că pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care îşi încetează existenţa ca efect al unei operaţiuni de fuziune sau divizare se recuperează de către contribuabilii nou-înfiinţaţi ori de către cei care preiau patrimoniul societăţii absorbite sau divizate. Recuperarea se face proporţional cu activele şi pasivele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de fuziune/divizare.

Pierderea fiscală

Tot de la 1 octombrie se aplică reguli noi şi în ceea ce priveşte pierderile fiscale în cazul operaţiunilor de fuziune, divizare, divizare parţială, transferurilor de active şi schimburilor de acţiuni în care sunt implicate societăţi din două sau mai multe state membre. Astfel, conform noilor reglementări, în situaţia în care societatea cedentă înregistrează pierdere fiscală, aceasta se recuperează de către sediul permanent al societăţii beneficiare situat în România. În cazul transferului sediului social al unei societăţi europene din România în alt stat membru, iar societatea respectivă înregistrează pierdere fiscală, aceasta se recuperează de către sediul permanent al societăţii europene ori al societăţii cooperative europene situat în Romania, se arată în OG nr. 15/2012. Reamintim că Ordonanţa Guvernului nr. 15/2012 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 621/29 august.